„În următoarele luni procesul de rebranding va continua prin schimbarea identităţii vizuale a băncii (denumire şi logo) în contracte şi comunicarea comercială cu clienţii, partenerii, autorităţile şi a semnalisticii în întreaga reţea de unităţi teritoriale, precum şi înlocuirea instrumentelor de plată (carduri, token-uri) care poartă vechea denumire. Schimbările care vor avea loc în cadrul procesului de rebranding nu implică modificarea caracteristicilor şi funcţionalităţilor produselor şi nici modificarea relaţiilor contractuale cu clienţii, iar înlocuirea instrumentelor de plată actuale cu cele care poartă noua denumire se va realiza treptat, fără costuri suplimentare pentru clienţi”, se spune în comunicat.
Banca va derula şi o campanie de comunicare externă care va susţine implementarea noii denumiri – UniCredit Bank.
Procesul de rebranding este determinat de tranzacţia realizată în iunie prin care UniCredit Bank Austria AG a cumpărat acţiunile reprezentând 45% din UniCredit Ţiriac Bank S.A. deţinute de Ţiriac Holdings Ltd., majorându-şi capitalul deţinut în cadrul UniCredit Ţiriac Bank S.A. de la 50,6% la 95,6%. Astfel, Grupul UniCredit şi-a reafirmat interesul pentru piaţa din România, profitând de ocazia de a-şi consolida şi extinde poziţia pe piaţă.
La nivel naţional, banca este prezentă prin intermediul unei reţele de peste 180 de unităţi teritoriale şi a unei echipe de aproximativ 3.350 de angajaţi.