Unii elevi pot folosi telefoanele mobile la școală, în afara orelor de curs. Ministrul Educației a venit cu noi explicații

Anul școlar 2024 - 2025 a venit cu reguli mai stricte pentru elevii din școlile din România. Apare camera de detenție, iar folosirea telefoanelor mobile la școală este interzisă, cu unele excepții. Despre aceste excepții a venit cu clarificări chiar ministrul Educației, Ligia Deca.
Alina Costache
13 oct. 2024, 18:14
Unii elevi pot folosi telefoanele mobile la școală, în afara orelor de curs. Ministrul Educației a venit cu noi explicații

Ministerul Educației a introdus noi proceduri cu privire la desfășurarea orelor de curs, astfel că elevii care deranjează orele pot fi trimiși într-o altă sală, părinții vor fi obligați să participe la ședințele organizate de școală, iar telefoanele vor fi ținute într-o cutie specială până la sfârșitul orelor. Toate aceste reguli sunt prevăzute în regulamentul-cadru și în statutul elevului pentru anul școlar 2024 -2025. Cu toate acestea, sunt și excepții. Unii elevi vor putea veni totuși cu telefoanele mobile la școală și chiar le vor putea folosi în școală. În ce condiții, a explicat chiar ministrul Educației, Ligia Deca.

”Practic, ce s-a întâmplat a fost să dăm școlii mai multe instrumente. Se tot vorbește despre autonomia școlii. Nu există două școli la fel, unele au probleme mai mari, altele au probleme mai mici, sunt diferite tipologiile de probleme. Și atunci le-am dat mai multe instrumente. Printre ele și această posibilitate de a interzice telefoanele mobile unde, înțeleg, nu există posibilitatea întotdeauna ca profesorul să controleze dacă și-a pus toată lumea telefonul în spațiul acela din fiecare clasă. Atunci pot stabili o regulă generală, dar numai prin aprobare în consiliul de administrație al școlii.

Trebuie să existe un acord și la profesori, și la părinți, și la elevi. Am văzut că în alte state europene asta se legiferează la nivel național. Noi am lăsat-o la latitudinea școlii. Cert este că în oră nu se folosește telefonul mobil, asta e o regulă prin lege.

Citește și : Ministrul Educației, Ligia Deca, la începutul noului an școlar: „Toleranţă zero pentru violenţă. Avem investiții în școli așa cum nu am avut niciodată în ultimele trei decenii”

În restul timpului, e o decizie a școlii. Sunt școli care au nevoie de această regulă de interzicere totală, sunt altele care, din contră, au nevoie ca copiii să poată comunica cu familiile. De exemplu, școlile izolate, în care se ajunge greu, unde părintele are nevoie să comunice cu elevul pentru a vedea când îl preia, cum procedează”, a claratificat ministrul Educației, Ligia Deca, într-un interviu.

Ministrul Educației a explicat și problema uniformelor școlare și despre faptul că unele școli au introdus uniforma.

”Avem și o altă chestiune legată de accesul în școală. S-a discutat mult despre pază, despre monitorizarea audio-video. O modalitate de a gestiona fluxurile de acces în școală, pentru a nu exista probleme, este să ai un semn distinctiv. Acest semn distinctiv, care nu trebuie să fie musai uniforma. Sigur, școala, dacă există acord, poate să decidă că dorește uniformă, dar ea nu trebuie să reprezinte un motiv de excludere din școală. Dacă o familie nu-și permite uniforma, fie școala o furnizează familiei respective, fie nu interzice accesul copilului la școală. Însă să știți că semnele distinctive, în cele mai multe cazuri, nu sunt uniformele. Sunt o matricolă, o eșarfă, o cravată, un cod cromatic. Deci nu trebuie să absolutizăm. Noi discutăm numai despre uniforme, dar în esență este vorba despre o modalitate ca un copil să poată fi recunoscut mai ușor când intră pe poarta școlii – este sau nu elev al școlii. E atât de simplu”, a mai spus Ligia Deca.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii