Uniunea Europeană a dat verdictul. Centralele termice de apartament nu vor fi interzise

Comisia Europeană nu va interzice centralele termice de apartament, a anunțat un înalt oficial al Uniunii Europene.
Alina Costache
15 oct. 2021, 21:35
Uniunea Europeană a dat verdictul. Centralele termice de apartament nu vor fi interzise

Uniunea Europeană a dat verdictul. Acesta spune că există diferențe prea mari pentru statele membre pentru luarea unei decizii unitare.

Uniunea Europeană a dat verdictul. Centralele termice de apartament nu vor fi interzise

Pinho a afirmat în cadrul unui webinar organizat la Parlamentul European mai devreme în cursul acestei săptămâni că, pe de-o parte, oficialii UE au introdus mai multe cerințe „pentru a ne asigura că se va renunța gradual la centralele pe gaz”.

„Dar trebuie de asemenea să ne uităm unde sunt diferențele între statele membre”, a adăugat aceasta, precizând că unele țări ale UE „sunt mult, mult mai avansate decât altele” în ceea ce privește decarbonizarea.

Pinto afirmă că în unele state membre centralele de apartament vor rămâne în funcțiune mai mult decât în altele.

„Înțelegem că nu putem introduce o interdicție peste noapte”, spune oficialul UE.

„Așadar, ideea este de a permite treptat eliminarea și finanțarea cu bani UE doar a acelor proiecte care pot asigura încălzire eficientă și sustenabilă (…) și de a nu merge pe o soluție radicală care ar interzice pur și simplu o tehnologie pe care o vedem încă foarte folosită și care este o realitate în numeroase locuințe”, a declarat Pinha.

Decizia Comisiei a fost denunțată deja de ONG-urile de mediu care au cerut executivului UE să interzică aceste centrale până în 2025, în linie cu recomandările Agenției Internaționale de Energie.

Însă interzicerea centralelor de apartament ar fi probabil ilegală din cauza tratatelor UE, afirmă Alix Chambris, vicepreședinte al Viessmann, producătorul german de sisteme industriale, de refrigerare și încălzire.

„Este chiar atât de simplu – [interdicția] contravine Tratatului de funcționare al UE deoarece încalcă libertatea statelor membre de a decide cu privire la mixul lor energetic”, a declarat aceasta în timpul aceluiași eveniment găzduit de Parlamentul European.

Ea spune că executivul UE poate introduce standarde de poluare care să asigure că noile centrale vor putea funcționa pe gaze „verzi” precum hidrogenul regenerabil.

„Centralele de apartament pot funcționa pe gaze verzi. Problema este disponibilitatea acestor gaze iar apoi asigurarea că ele vor putea fi folosite”, a subliniat Chambris.

Citește și: Centralele termice de apartament, de domeniul trecutului. Anunț catastrofal pentru români!

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni