Uniunea Europeană REZISTĂ şi FĂRĂ GAZUL rusesc

Europa poate să se descurce, cu uşurinţă, fără importurile de gaze din Rusia timp de o lună, dar s-ar putea confrunta cu mai multe probleme în cazul în care nu vor fi furnizate gaze în decurs de şase luni, a estimat comisarul european în exerciţiu pentru energie Günther Oettinger, vorbind la o reuniune informală pe probleme energetice, ce s-a desfăşurat la Milano, în perioada 5-6 octombrie, relatează miercuri agenţia de presă ucraineană Ukranews, citată de Agerpres.
Filip Stan
08 oct. 2014, 11:22
Uniunea Europeană REZISTĂ şi FĂRĂ GAZUL rusesc

Cu această ocazie, ministrul adjunct al dezvoltării economice din Italia, Claudio De Vincenti, a spus că Roma intenţionează să continue construcţia conductei Transadriatice, al cărei punct final va fi la Puglia (regiune din sudul Italiei, situată între Marea Adriatică şi Marea Ionică, aproape de Albania) în pofida opoziţiei localnicilor faţă de această conductă.

La reuniunea de la Milano, participanţii au convenit asupra necesităţii creşterii nivelului de integrare reciprocă, prin dezvoltarea de proiecte comune în spaţiul UE. Ca exemplu de succes au fost evocate proiecte de terminale de gaz lichefiat la Marea Baltică.

Citeşte şi Gazul rusesc, mai tare ca principiile: Merkel vrea să continue parteneriatul energetic cu Rusia

În ceea ce priveşte conflictul gazelor între Rusia şi Ucraina, expertul britanic Alan Riley consideră că UE s-a situat, în cele din urmă, de partea Moscovei. Comisarul Günther Oettinger a încercat să ajungă la un acord între părţi în următoarele condiţii: un preţ de 385 de dolari pe mia de metri cubi la gazele ruseşti livrate Ucrainei şi furnizarea a circa 5 miliarde de metri cubi de gaze la acest preţ către Kiev. Ucraina trebuie să plătească în acest an 3,1 miliarde de dolari din datoria pe care o are la gazele ruse livrate, dintre care 2 miliarde în luna octombrie.

Citeşte şi Comisia Europeană îi cere Moscovei să nu facă uz de ARMA GAZULUI

În opinia sa, preţul propus – 385 dolari – este cu mult mai mare decât preţurile pe care îl plătesc multe ţări din Europa de Vest, în timp ce pe piaţa gazelor un rol semnificativ îl au costurile de tranzit. De aceea, spune el, preţul pentru Ucraina ar trebui să fie mai mic decât în cazul altor ţări.

Cu toate acestea, aproape jumătate din gazele care ajung în această perioadă în Ucraina sunt furnizările într-un circuit în sens invers („revers flow”) din Norvegia, achiziţionate de Kiev la un preţ de aproximativ 340 dolari pe mia de metri cubi, după cum scrie miercuri Zerkalo nedeli.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce salariu trebuie să ai, de fapt, pentru un credit de nevoi personale de 5.000 de euro. Câți bani dai înapoi preț de 5 ani și cât e rata lunară. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște. Greșeala care aduce ghinion tot anul
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cinci mâncăruri imposibil de făcut. Și cei mai experimentați chefi le ratează
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât