Universitatea București nu e de acord cu OUG privind renunțarea la titlurile științifice. Poziţia lui Iohannis

Universitatea din București și-a exprimat dezacordul față de prevederea OUG nr. 94/2014, care permite deținătorilor unui titlu științific să renunțe la el printr-o simplă solicitare adresată Ministerului Educației și Cercetării Științifice. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că niciodată nu a fost de acord că trebuie adoptat un act normativ pentru o persoană.
Iulian Tudor
07 ian. 2015, 12:36
Universitatea București nu e de acord cu OUG privind renunțarea la titlurile științifice. Poziţia lui Iohannis

„În acest sens, Universitatea din București urmează să se adreseze Avocatului Poporului, care, prin atribuțiile ce îi sunt conferite, poate sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor. În mod evident, în cazul în speță a fost încălcat art. 115 alin. 4 din Legea fundamentală a țării, care precizează fără echivoc că „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența din cuprinsul acestora””, susțin reprezentanții UB, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituției, scrie Agerpres.

Totodată, Universitatea din București susține că urmează să se adreseze Parlamentului cu solicitarea expresă de a nu adopta completarea art. 168 din Legea educației naționale prin introducerea art. 71.

În opinia conducerii Universităţii din Bucureşti, posibilitatea renunțării de către deținător la un titlu științific va genera un precedent ce aruncă „în derizoriu” procesul educațional și promovează un comportament „iresponsabil și lipsit de etică” față de studiile universitare, 

„Considerăm că articolul I punctul 12 al OUG 94/2014 destabilizează educația superioară prin alternativa ca deținătorul unui titlu științific să se sustragă, din motive subiective, unui angajament instituțional obiectiv, care a angrenat un întreg ansamblu de resurse umane și financiare. Universitatea din București consideră că această prevedere a ordonanței de urgență creează premise care favorizează eludarea procedurilor de investigare de către organismele abilitate (comisiile de etică ale universităților, Consiliul Național de Etică etc.) a lucrărilor asupra cărora planează suspiciuni referitoare la buna conduită în cercetarea științifică. În plus, o astfel de reglementare poate aduce grave prejudicii în practica eticii cercetării”, susține conducerea UB.

Reprezentanții Universității din București și-au exprimat „surprinderea” privind faptul că universitățile nu au fost consultate în privința elaborării acestei ordonanțe de urgență.

„Pe această cale, Universitatea din București își reafirmă dorința de a contribui, nu numai prin activitatea specifică, ci și prin nivelul înalt de expertiză și de calificare academică de care dispune, la conturarea unor politici publice care să servească creșterii calitative a educației în România. Considerăm nedemocratice și dăunătoare sistemului de învățământ modificările masive și repetate ale Legii Educației Naționale, lege organică, prin Ordonanțe de Urgență, fără o dezbatere publică prealabilă a modificărilor propuse și fără consultarea prealabilă a instituțiilor marcante de învățământ, cum este Universitatea din București”, se arată în comunicatul de presă.

Comunicatul este semnat de rectorul UB, Mircea Dumitru, și de președintele Senatului UB, Gheorghe Vlad Nistor.

REACŢIA LUI KLAUS IOHANNIS

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că despre ordonanța de urgență cu privire la renunțarea la titlurile academice se poate povesti foarte mult și că niciodată nu a fost de acord că trebuie adoptat un act normativ pentru o persoană.

„Despre ordonanță se poate povesti foarte mult. Niciodată nu am fost de acord că trebuie să dăm acte normative pentru o persoană”, a declarat Iohannis la Adevărul Live.

Întrebat dacă va promulga actul normativ, el a răspuns că atunci când îl va primi va delibera și va lua o decizie.

„Nu este treaba președintelui să trimită puncte de vedere primului-ministru. Nu este treaba președintelui să dea comentarii pe ordonanțe decât atunci când ajung la promulgare”, a adăugat Iohannis.

El a mai spus că nu este treaba șefului statului să comenteze tot, întrebat cu privire la această ordonanță.

„Cu siguranță nu o să dau replici prin media, cum nu este treaba președintelui să comenteze absolut tot ce se întâmplă în țară la televizor. Asta nu înseamnă că președintele nu trebuie să aibă o părere. Trebuie să aibă o părere și totuși, președintele trebuie să aibă curajul să nu comenteze absolut tot. Președintele nu trebuie să fie un analist sau un comentator politic. Președintele trebuie să dea mesaje în zone importante, trebuie să dea mesaje de încurajare care îi fac pe oameni să-și dorească să rezolve ceva, nu să se distreze”, a susținut președintele Iohannis.

El a precizat că șeful statului trebuie să aibă o atitudine foarte fermă atunci când se impune.

„Un arbitru trebuie să arbitreze atunci când este cazul”, a indicat Iohannis.

Guvernul a modificat la sfârșitul anului 2014, printr-o ordonanță de urgență, Legea educației naționale, stabilind printre altele și cadrul legal care reglementează regimul titlurilor științifice.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Boală necunoscută mortală în Republica Democrată Congo conform rapoartelor OMS
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană