Universitatea Cambridge susţine că se aşteaptă ca măsurile de distanţare socială să rămână în vigoare la nivel naţional pentru o anumită perioadă de timp. Cursurile vor continua online până în vara anului 2021, a precizat universitatea, adăugând că este posibil ca seminariile de predare cu un număr mic de studenţi să poată avea loc, dacă „se conformează cerinţelor de distanţare socială”. De asemenea, examenele vor continua să aibă loc online.
Universitatea Cambridge poate să perceapă în continuare taxe complete pentru cursurile desfăşurate online. Reprezentanţii săi au precizat însă că universitatea îşi poate adapta planurile în urma unor recomandări actualizate privind distanţarea socială pe durata pandemiei.
Citeşte şi Facebook a lansat un nou serviciu de cumpărături online şi intră în competiţie cu Amazon
Taxele de încriere la Cambridge variază de la 21.168 lire sterline pentru ştiinţe sociale, drept, literatură, istorie sau religie, ajung la 23.607 pentru matematică, 27.696 lire sterline pentru geografie, arhitectură şi muzică, 32.214 lire sterline pentru inginerie chimică şi 55.272 lire sterline pentru medicină.
Cambridge este prima universitate din Marea Britanie care îşi anunţă planurile pentru întregul an universitar următor.
Decizia sa vine după un anunţ făcut de Universitatea din Manchester săptămâna aceasta privind mutarea cursurilor online pentru semestrul următor.
Campusurile universitare au fost închise în Marea Britanie în acest semestru pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus, care până în prezent a făcut peste 3.500 de victime în această ţară, potrivit datelor oficiale.