Universitatea Tiffin, prima universitate 100% americană din România, şi-a adaptat condiţiile de admitere în contextul COVID-19

Tiffin University adaptează condițiile de înscriere pentru anul universitar 2020 – 2021, pentru a veni în sprijinul absolvenților de liceu, în contextul schimbărilor generate de coronavirus.
Romania TV
05 mai 2020, 08:18
Universitatea Tiffin, prima universitate 100% americană din România, şi-a adaptat condiţiile de admitere în contextul COVID-19

Tiffin University SUA, cu program de licență desfășurat în București, vine în sprijinul elevilor de clasa a XII-a, a căror activitate școlară a suferit modificări în ultimele luni și le oferă acestora condiții speciale de evaluare și admitere pentru anul universitar 2020 – 2021.

Astfel, indiferent de sistemul de învățământ pe care îl absolvă în Romania sau în străinătate, fie el de stat sau privat, toți elevii – inclusiv cei din programele A-levels și IB – se pot înscrie la Facultatea de Administrarea Afacerilor a Universității Tiffin din București, pe baza foii matricole, sau a unui raport al rezultatelor obținute pe parcursul liceului, până la momentul aplicării.

Condițiile de admitere sunt adaptate și pentru testul de limba engleză. Conducerea universității anunță prelungirea termenului de depunere a atestatelor, astfel că toți cei care nu au reușit să susțină examenele de certificare a limbii engleze până în prezent, date fiind condițiile actuale, vor avea posibilitatea depunerii acestor documente până la începerea cursurilor universitare, când acestea for fi disponibile. Evaluarea preliminară a nivelului de engleză va fi realizată printr-un interviu cu reprezentanții universității.

„Deja știm că examenul de Bacalaureat se va desfăsura în intervalul planificat, dar ne-am gândit și la elevii absolvenți de liceu din sistemele A-levels și IB (în România sau în străinătate), care vor avea rezultatele finale în lunile iulie și august. Sprijinim eforturile acestor elevi, suficient bulversați de evenimentele din ultimele luni, motiv pentru care am decis să prelungim perioada de admitere până la finalul lunii septembrie. Însă, recomandarea noastră către elevii interesați de acest tip de program de licență este să aplice din timp și să nu aștepte până la toamnă, deoarece locurile sunt limitate”, declară Roxana Farrugia, Director Tiffin University România.

Programul de licență în Administrarea Afacerilor Tiffin este un program american, care se desfășoară în București și este acreditat la nivel internațional si recunoscut în România, cursurile fiind predate exclusiv de profesorii americani de la Tiffin University, Ohio.

Cei care se înscriu în anul universitar 2020 – 2021 pot aplica pentru burse de până la 4.000 Euro, pe toată durata celor patru ani de studiu.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!