Are 37 de ani şi a născut 16 copii. Vezi cine deţine recordul pentru cele mai multe naşteri

O femeie din Marea Britanie a născut, în urmă cu o lună, al 16-lea copil al său, la vârsta de numai 37 de ani. Este al nouălea băiat din famila lui Sue şi Noel Radford, care mai au şi şase fete. Este însă departe de recordul stabilit în secolul al XVIII-lea de o rusoaică: 69 de copii.
Romania TV
23 nov. 2012, 15:28
Are 37 de ani şi a născut 16 copii. Vezi cine deţine recordul pentru cele mai multe naşteri

În ziua de azi majoritatea femeilor se gândesc bine înainte de a face un copil şi pentru multe dintre ele parcă niciodată nu e momentul potrivit. Sunt însă şi femei care nu stau prea mult pe gânduri, nici măcar atunci când mai au deja şi alţi copii acasă. Este cazul unei mame de 37 de ani din Anglia, care a adus recent pe lume al 16-lea copil al său şi care, culmea, deja se gândeşte la următorul.

Sue Radford şi soţul ei cheltuie săptămânal 250 de lire doar pe mâncare, iar la ei acasă se găteşte ca la cantină. Adică mult. La micul dejun, întreaga familie mănâncă trei pâini, două cutii de cereale şi 8 litri de lapte. Din fericire, masa de prânz nu este atât de problematică, cei mai mulţi dintre copii mâncând la şcoală. Aşa că mama are mai mult timp să pregătească cina, unde se mănâncă 16 cotlete de porc, 6 kilograme de cartofi, trei verze şi 30 de morcovi.

Deşi au o familie atât de numeroasă, Sue şi Noel reuşesc să o întreţină fără ajutor financiar din partea statului, ei având o patiserie în Morecambe, Lancashire.

Aflată la a 16-a naştere, Sue a fost în travaliu doar 16 minute şi imediat ce s-a întors de la spital l-a anunţat pe soţul ei că nu are de gând să se oprească aici.

Sue şi Noel au devenit deja bunici şi nu le pasă că lumea poate se uită ciudat la ei. Cei doi sunt împreună încă din acolescenţă, iar primul lor copil, Christopher (23 de ani), s-a născut când ei aveau doar 14 ani şi erau încă elevi. Au aşteptat până la 18 ani pentru a se căsători, iar apoi au mai venit pe lume Sophie (18 ani), Chloe (17 ani), Jack (15), Daniel (13), Luke (11), Millie (10), Katie (9), James (8), Ellie (7), Aimee (6), Josh (4), Max (3), Tilly May (2) şi Oscar (1), iar acum Casper este cel mai nou membru al familiei.

Faptul că are atâţia copii, nu o împiedică pe Sue Radford să se implice activ în afacerea familiei, de pe urma căreia trăieşte întreaga familie.

Recordul absolut ca „mamă eroină” este deţinut de sute de ani de o femeie din Rusia, care între 1725 şi 1765 a dat naştere la nu mai puţin de 69 de copii. Între copiii familieii Vassilyev s-au numărat 16 perechi de gemeni, şapte serii de tripleţi şi patru de cvadrupleţi.

În topul femeilor cu cei mai mulţi copii se mai află Elizabeth Greenhill, care împreună cu soţul ei, Thomas, a avut 39 de copii, dintre care doar o pereche de gemeni, iar restul sarcini simple.

Podiumul este completat de două cupluri cu câte 21 de copii: Olivia şi Arthur Guinness, din Irlanda, şi Anna şi Henry Crocker.

În aprilie 2012, Michelle Duggar a urcat pe locul patru în clasamentul mamelor eroine, după ce a dat naştere celui de-al 20-lea copil pe care îl are cu soţul ei, Jim Bob.Tot cu 20 de copii se află în top şi Rose Alma Letendre, din Quebec (Canada), împreună cu soţul ei, Roland.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Portalul secret către lumea zeilor și a spiritelor. Un loc desprins din altă lume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
O țară din Europa blochează accesul la TikTok timp de un an! Măsura intră în vigoare de joi,13 martie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură