UNPR: Comisia de la Veneţia, îngrijorată de timpul scurt în care s-au petrecut evenimentele

Comisia de la Veneţia a ridicat un semn de întrebare referitor la timpul "extraordinar" de scurt în care în România au fost schimbaţi preşedinţii Camerelor şi s-au declanşat suspendarea şi referendumul de demitere a şefului statului, a declarat, marţi, vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea.
Romania TV
11 sept. 2012, 11:01
UNPR: Comisia de la Veneţia, îngrijorată de timpul scurt în care s-au petrecut evenimentele

El a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută după întâlnirea dintre delegaţia Comisiei de la Veneţia şi conducerea UNPR, că reprezentanţii Comisiei au manifestat o suspiciune cu privire la modalitatea consituţională de punere în aplicare a schimbării preşedinţilor Camerelor şi a declanşării suspendării şi a referendumului de demitere într-un timp scurt.

În ceea ce priveşte evenimentele care s-au petrecut, am înţeles că opinia Comisiei de la Veneţia, cu un semn de întrebare, a fost generată de faptul că au avut loc într-un timp foarte scurt, adică schimbarea preşedinţilor celor două Camere şi referendumul de demitere, anterior, referendumul fiind pornit de o suspendare prin hotărârea celor două Camere. Faptul că aceste trei evenimente au avut loc într-un timp extraordinar de scurt a creat această suspiciune cu privire la modalitatea constituţională de a se realiza aceste scopuri”, a spus Nicolicea.

El a arătat că reprezentanţii Comisiei de la Vaneţia s-au interesat de situaţia constituţională a României, de ordonanţele de urgenţă care s-ar fi dat într-un număr „extraordinar” de mare, dar şi de modalităţile şi sensuri de modificare, eventual, a Constituţiei, fiind atinsă şi problema modificării în preajma referendumului a Legii referendumului.

La rândul său, vicepreşedintele UNPR Valeriu Steriu a precizat că s-a discutat cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi despre necesitatea unor corecţii pentru viitor ale Constituţiei, membrii conducerii UNPR arătând că în ultimii ani Constituţia României a generat la nivel legislativ şi executiv foarte multe situaţii care par fără acoperire.

Vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru a menţionat, la rândul său, că, deşi experţii Comisiei de la Veneţia au fost îngrijoraţi de felul în care au fost făcuţi paşii înainte de referendum, membrii conducerii UNPR au dat asigurări că, deşi a existat această grabă, legea, principiile statului de drept şi Constituţia au fost respectate.

Şandru a mai spus că în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre alegerea membrilor CC şi dacă este mai bine ca aceştia să fie desemnaţi din rândul judecătorilor, al specialiştilor în drept sau chiar al politicienilor, arătând că pe această temă părerile sunt împărţite.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Peștele pe care să-l consumi săptămânal, dacă vrei să ai o viață lungă. E o sursă importantă de proteine și omega 3 și menține organismul în formă
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Băutura preferată a copiilor, un pericol. Ar putea fi interzisă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante