Lovitură pentru PNL: UNPR NU va vota moţiunea de cenzură. REACŢIA liberalilor

UNPR nu va vota moţiunea de cenzură a PNL. Partidul condus de Gabriel Oprea a făcut anunţul într-un comunicat de presă, după ce, în cursul dimineţii, liderii liberali anunţaseră că urmează să aibă negocieri cu cei de la UNPR pentru a-i convinge să susţină moţiunea. Vasile Blaga şi Alina Gorghiu au refuzat să facă declaraţii după anunţul UNPR, însă purtătorul de cuvânt al liberalilor a precizat că discuţiile au început după momentul depunerii moţiunii şi vor continua.
Ionela Marcu
23 sept. 2015, 13:55
Lovitură pentru PNL: UNPR NU va vota moţiunea de cenzură. REACŢIA liberalilor

UNPR „își reafirmă susținerea pentru coaliție, pentru guvernul din care face parte și pentru președintele României, pe problemele ce țin de securitatea națională”, se arată în comunicatul de presă, dat miercuri publicităţii.

„UNPR nu va vota moțiunea de cenzură la adresa Guvernului”, se mai precizează în comunicat. 

Anunţul vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ar fi un rezultat bun dacă moţiunea de cenzură a PNL va trece de Parlament. De asemenea, liderii PNL s-au întâlnit cu liderul UDMR, Kelemen Hunor. 

CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis: Ar fi un rezultat BUN dacă va trece moţiunea. Suntem UNICI cu un premier trimis în judecată

La finalul discuţiilor cu UDMR, Vasile Blaga a anunţat că, în cursul zilei, PNL va purta negocieri şi cu UNPR. Partidul lui Gabriel Oprea a ieşit însă la rampă cu acest comunicat de presă prin care anunţă că nu va vota moţiunea de cenzură.  

„Ca de fiecare dată, UNPR optează pentru stabilitate și consecvență, două atuuri pe care România le-a avut în ultimii ani și datorită cărora rezultatele guvernării încep să se simtă în viața de zi cu zi a cetățenilor. Prin deciziile sale, Uniunea a contribuit în mare măsură la consolidarea acestui climat de stabilitate și își va continua activitatea politică respectând aceleași principii. Suntem corecți cu partenerii noștri, ne respectăm cuvântul dat și suntem în continuare în slujba prosperității și siguranței românilor, adică în slujba interesului național.

Prin opțiunile asumate, considerăm că venim în întâmpinarea așteptărilor legitime ale simpatizanților noștri, dar și ale românilor în general. Oamenii vor rezultate în economie, vor un nivel de trai mai ridicat, vor mai mult respect pentru valorile naționale și vor garanții sporite de securitate națională și siguranță publică. UNPR este un partid național, care își propune să participe la îndeplinirea acestor așteptări prin toate deciziile sale.

CITEŞTE ŞI NEGOCIERI PNL-UDMR pentru dărâmarea Guvernului Ponta. Urmează discuţii cu UNPR

Considerăm că acest guvern este unul bun și trebuie să meargă mai departe. În plan politic, suntem alături de partenerii noștri din PSD, continuăm parteneriatul corect cu Președintele României și încurajăm dialogul orientat spre consens atât între Putere și Opoziție, cât și între partide și societate. Avem nevoie de acest consens, dar el trebuie să vizeze prioritățile românilor și nu prioritățile partidelor. Din acest motiv, UNPR nu va vota moțiunea de cenzură la adresa Guvernului”, se arată în comunicatul UNPR.

REACŢIA PNL

Liderii PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, au refuzat să comenteze anunţul UNPR. Întrebaţi la plecarea de la sediul PNL cum comentează decizia partidului lui Oprea, Vasile Blaga i-a trimis pe jurnalişti pentru a obţine un răspuns la purtătorul de cuvânt al partidului. 

Am demarat dialogul cu toate partidele parlamentare.  Există în acest moment o serie de întâlniri cu toate grupurile parlamentare dar şi cu cei independenţi,  pentru a încerca să generăm o majoritate pentru succesul acestei moţiuni.„, a spus ulterior purtătorul de cuvânt Ionuţ Stroe, într-o conferinţă de presă.

Întrebat despre întâlnirea cu UNPR, Stroe a spus: „Discuţiile cu UNPR au început şi vor continua. Nu este vorba doar de o simplă întâlnire, ci de nişte discuţii care sperăm noi să se concretizeze zilele următoare. Au existat deja discuţii la nivelul celor două partide şi vor continua. Din momentul depunerii moţiunii de cenzură au existat discuţii şi vor continua. Discuţiile care au fost începute vor continua cu conducerea UNPR”.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor Eugen Nicolăescu a citit, miercuri, în plenul Parlamentului, textul moţiunii de cenzură a liberalilor, intitulată „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”, semnată de 180 de parlamentari.

Moţiunea va fi dezbătută şi votată marţi, 29 septembrie. 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pastila de slăbit care aduce revoluție în industria farmaceutică. Rezultatele spectaculoase
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai