UNPR vrea pensii mai mari pentru ziarişti. Detalii din proiectul de lege

Proiectul UNPR pentru introducerea indemnizaţiilor suplimentare la pensie pentru jurnalişti a intrat în linie dreaptă. Liderii partidului au anunţat că au strâns deja o parte din semnături pentru depunerea lui şi au şi primit semnale pozitive din partea ziariştilor din toată ţara.
Filip Stan
05 mai 2015, 11:51
UNPR vrea pensii mai mari pentru ziarişti. Detalii din proiectul de lege

UNPR vrea să adauge şi ziariştii lângă de muzicieni, pictori, scriitorii, arhitecţi în cadrul unei legi care le dă dreptul la o indemnizaţie suplimentară la pensie. „De la 18 la 65 de ani, vârsta limită de pensionare, un ziarist poate că nu are 40 de ani vechime pe cartea de muncă sau contract de muncă, iar atunci se trezeşte cu o pensie mică„, justifică această iniţiativă senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu.

Citeşte şi Schimbări importante în sistemul de pensii. Ce-i aşteaptă pe românii care au lucrat în condiţii grele

Propunerea prevede introducerea unei indemnizaţii de 50 la sută din pensie, dar nu mai mult de două salarii minime pe economie. UNPR a strâns deja o parte dintre semnăturile necesare pentru a depune această iniţiativă.

Nu este vorba nici de o pensie specială şi nici de o botniţă pusă presei. Chiar dacă mai există unele bonusuri sau drepturi de autor, ele nu sunt contabilizate la sfârşitul activităţii„, spune şi secretarul general al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, Benone Neagoe.

Legea cere ca ziaristul să facă parte cel puţin 5 ani dintr-o uniune de creaţie şi să aibă 15 ani vechime în câmpul muncii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre