Unsprezece persoane şi o firmă din Iaşi, trimise în judecată pentru înşelăciuni cu terenuri

Unsprezece persoane şi o firmă din Iaşi au fost trimise în judecată de procurorii DNA, care le acuză că ar fi obţinut sau ar fi intenţionat să obţină cu acte false şase terenuri de peste 1,7 milioane de euro aflate în domeniul privat al Consiliilor Locale Iaşi şi Miroslava, precum şi al Romsilva.
Romania TV
17 dec. 2012, 10:49
Unsprezece persoane şi o firmă din Iaşi, trimise în judecată pentru înşelăciuni cu terenuri

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul teritorial Iaşi, i-au trimis în judecată pe Eugen Bartic, Ciprian Chirilă, Costică Chirilă, Eufrosina Ciubotaru, Ghiorghi Ifteni, Gică Manuel Ifteni, Ciprian Olimpiu Mitoşeriu, Daniel Remus Moraru, ambii avocaţi în Baroul Iaşi, Maria Ostafi, Elena Popa, inspector în cadrul Biroului de Cadastru al Primăriei Iaşi, şi Cezar Robert Giordano Zmeu.

Cei 11 sunt acuzaţi de spălare de bani, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă şi, respectiv, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de spălare de bani şi de fals intelectual.

În acelaşi dosar, procurorii au trimis în judecată societatea Euro Man&Cip SRL Iaşi, pentru spălare de bani în formă continuată. Dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Iaşi.

Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanţei că inculpaţii s-au asociat, în perioada 2006-2009, în scopul obţinerii ilegale, prin folosirea de înscrisuri sau declaraţii false, terenuri în intravilan cu valoare de piaţă ridicată, aflate în domeniul privat al Consiliilor Locale Iaşi şi Miroslava, respectiv al Romsilva RA.

Inculpaţii ar fi obţinut sau ar fi încercat să obţină şase terenuri în valoare totală de 1.701. 910 de euro, pe care le-ar fi traficat în interes propriu sau le-ar fi transferat în proprietatea altor persoane în scopul de a ascunde provenienţa ilicită a acestora.

„Astfel, în cursul anului 2006, pe fondul lipsei de reacţie a instituţiilor de stat implicate şi în dorinţa unei îmbogăţiri facile, inculpaţii Ifteni Gică Manuel, Chirilă Ciprian (ambii fără ocupaţie stabilă), Moraru Remus Daniel (avocat în cadrul Baroului Iaşi) şi Popa Elena (fostă Enache, inspector în cadrul Biroului de Cadastru al Primăriei Iaşi) s-au asociat în scopul obţinerii ilegale, prin folosirea de înscrisuri false şi / sau declaraţii mincinoase, de bunuri imobile având o valoare de piaţă ridicată. Demersurile acestora au fost finalizate ori au rămas în faza tentativei, prin inducerea în eroare şi menţinerea în eroare a membrilor comisiilor de fond funciar, a magistraţilor învestiţi cu judecarea cauzelor civile deduse judecăţii şi / sau a reprezentanţilor Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi ce au soluţionat cererile de întabulare a dreptului de proprietate, formulate cu privire la drepturile de proprietate ale unora dintre membrii asocierii infracţionale, asupra terenurilor în cauză”, notează procurorii în documentul citat.

Anchetatorii au precizat că la gruparea infracţională au aderat şi Eugen Bartic, Costică Chirilă, Eufrosina Ciubotaru şi Ghiorghi Ifteni.

Fiecare dintre cei patru iniţiatori ai asocierii infacţionale avea sarcini determinante. Astfel, Gică Manuel Ifteni şi Ciprian Chirilă identificau persoanele „cu vocaţie de a li se reconstitui dreptul de proprietate” şi falsificau actele de proprietate, fiind ajutaţi şi de Remus Daniel Moraru şi Elena Popa, au precizat procurorii.

Totodată, Gică Manuel Ifteni, Ciprian Chirilă şi Elena Popa obţineau declaraţiile mincinoase, notariale sau în instanţă, de la persoanele care acceptau în acest mod să sprijine gruparea, iar avocatul Remus Daniel Moraru obţinea hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în baza înscrisurilor false şi a declaraţiilor mincinoase.

Elena Popa avea şi rolul de a identific suprafeţe de teren aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale ce nu au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate sau care nu erau revendicate, au mai precizat procurorii.

„Pe acest fundament, sprijinită ocazional şi de inculpaţii Mitoşeriu Ciprian Olimpiu (avocat în cadrul Baroului Iaşi) şi Ostafi Maria, asocierea infracţională a obţinut (sau au încercat să obţină) un număr total de şase terenuri în valoare totală de 1.701.910 euro, aflate în domeniul privat al Consiliilor Locale Iaşi şi Miroslava (jud.Iaşi), respectiv Romsilva RA. Valoarea terenurilor efectiv obţinute se ridică la 1.422.429 euro, iar valoarea celor pentru care fapta s-a consumat sub forma tentativei, se ridică la 279.481 euro”, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

În această cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor pentru recuperarea pagubei.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Pilonul ll de pensii. Modificările pregătite de Guvern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman