UNTOLD 2018. Duoul The Chainsmokers vine pentru prima dată în România, în luna august, la festivalul Untold. Cei doi membri, Alex Pall şi Andrew Taggart sunt câştigatori ai unui premiu Grammy, iar melodia cu care au devenit cunoscuţi – “Closer”, are peste două miliarde de vizualizări.
În 2017, The Chainsmokers au lansat în colaborare cu trupa britanică Coldplay piesa “Something just like this” care în prima zi de lansare a obţinut şi un record mondial. “Piesa a avut peste 9 milioane de accesări într-o singură zi, performanţă nereuşită de nici un artist până în acel moment.
Artistul american Jason Derulo vine pentru prima dată pe scena festivalului Untold. În 2017 el a fost prezent pe scena festivalului Neversea din Constanţa unde, în faţa a peste 70.000 de fani a promis că se va întoarce în România. Melodii ca şi “Swalla”, “Tip toe”, “Wiggle Wiggle”, “Want to want me” se vor auzi live în vară pe scena principală a festivalului Untold.
UNTOLD 2018. Tiësto se reîntoarce la Cluj-Napoca, artistul aflându-se în topul preferinţelor fanilor Untold, la fel şi Don Diablo, Tujamo şi Fedde Le Grand.
KSHMR şi Danny Avila au fost prezenţi la ediţia din 2017 a festivalui Neversea şi vin pentru prima dată la Cluj-Napoca. The Asteroids Galaxy Tour şi Will Sparks completează line-up-ul scenei principale a festivalului.
Scenele Galaxy şi Alchemy completează lista de artişti cu nume mari şi atât de aşteptate de fanii festivalului: Paul Kalkbrenner, Pan-Pot, Jamie Jones, Seth Troxler, Borgore şi The Glitch Mob, a menţionat sursa citată.
Până în acest moment peste 35.000 de fani ai festivalului şi-au achiziţionat un abonament pentru cele patru zile, organizatorii spunând că pe siteul evenimentului au fost publicate şi posibilităţile de cazare în căminele studenţeşti din Cluj-Napoca pentru cei care nu şi-au găsit încă un loc de cazare.
Festivalul Untold va avea loc în perioada 2-5 august la Cluj-Napoca.