Kira este un important membru al unui centru din Mozambic dedicat delfinilor, animalul participând la aproape toate excursiile organizate de responsabilii instituţiei.
“Kira este un câine obişnuit cu prieteni neobişnuiţi. În fiecare zi, ea renunţă la rutina vieţii unui câine şi merge pe mare pentru ceva mult mai interesant: întâlnirea cu prietenii ei delfinii”, scrie site-ul Earth Touch, citat de ABC News.
În fiecare zi, Kira se pregăteşte alături de ceilalţi membri ai echipei centrului Somente Aqua Dolphin Centre din Ponta de Ouro (Mozambic) pentru a plonja în apele oceanului şi pentru a interacţiona cu delfinii.
Ca orice alt membru al echipajului, Kira urcă într-o barcă, ce îi poată numele, şi călătoreşte cu o vestă de salvare pe ea până la locul întâlnirii cu animalele subacvatice.