Unul din trei participanţi la Pilonul II nu ştie că are o pensie administrată privat

Unul din trei respondenţi (29%) nu ştie că are o pensie administrată privat, deşi deţine un astfel de produs, iar tendinţa este şi mai accentuată în rândul tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani (cu un procent de 38%), arată studiul realizat de ING Pensii în luna iunie 2014.
Iulian Tudor
24 sept. 2014, 09:56
Unul din trei participanţi la Pilonul II nu ştie că are o pensie administrată privat

Întrebaţi cât de bine consideră că înţeleg sistemul de pensii administrate privat, doar doi din trei respondenţi au apreciat că sunt suficient de informaţi (70%), potrivit studiului realizat de ING. În rândul celor 30% dintre respondenţi care apreciază că nu sunt suficient de informaţi cu privire la P2, principalele motive care conduc la această situaţie ţin de faptul că deşi au primit informaţii, nu le-au înţeles (24%), dar mai ales de propria lipsă de interes (57%). Spre exemplu, aproape 20% dintre respondenţii care au declarat ca au primit scrisoarea anuală de informare de la administratorul lor în 2014, nu au citit-o.

Conform studiului ING, pentru majoritatea românilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul căruia economisesc pentru pensie. Astfel, 86% dintre respondenţi au declarat că nu economisesc constant pentru pensie prin intermediul altor instrumente financiare, fie pentru că nu reuşesc (62%), fie pentru că nici nu şi-au propus (23%). În aceste condiţii, P2 reprezintă pentru cei mai mulţi români singura modalitate de economisire cu obiectivul suplimentării veniturilor la momentul retragerii din activitate.

În privinţa nivelului de cunoaştere a beneficiilor pe care le oferă sistemul de pensii administrate privat există un decalaj important. Astfel, unul din trei participanţi la studiul ING Pensii nu ştie faptul că fondurile acumulate din contribuţia la sistem le aparţin, sunt colectate în conturi individuale şi nu sunt redistribuite actualilor pensionari, 44% nu cunosc exact nivelul procentual al/ procentul contribuţiei lunare, 44% nu ştiu că întreaga sumă acumulată şi randamentul realizat de administrator se vor întoarce la ei în viitor sub forma unei pensii suplimentare, iar 38% nu ştiu ce sume au acumulat până în prezent în conturile individuale.

În acelaşi timp, 46% dintre respondenţi nu sunt informaţi cu privire la faptul că suma economisită în contul individual va fi moştenită de familie în situaţia în care nu vor mai fi în viaţă la vârsta pensionării, iar peste un sfert nu ştiu că au opţiunea de a se transfera la un alt fond de pensii administrate privat.

O altă concluzie relevată de studiul ING este că în rândul publicului român, există încă o tendinţă evidentă de a „externaliza” responsabilitatea acţiunilor necesare pentru a obţine la momentul pensiei un venit adecvat propriilor nevoi. Astfel, unul din doi respondenţi în studiul ING Pensii apreciază că „altcineva” este principalul responsabil pentru a le asigura veniturile de care vor avea nevoie după momentul pensionării: 37% consideră ca principal responsabil este statul, 11% angajatorul, iar 3% familia.

„Vedem, pe de o parte, că există o preocupare clară în rândul publicului cu privire la sustenabilitatea sistemului public de pensii în viitor, 81% dintre respondenţi exprimându-şi temerea că în momentul în care se vor pensiona nu vor beneficia de pensia de stat din diverse motive. În plus, doar o treime au certitudinea că P1 va mai exista la momentul respectiv. În acest context, peste jumătate se bazează ca Pilonul 2 să îi ajute să îşi menţină nivelul actual de viaţă şi după retragerea din activitate iar circa 70% se aşteaptă ca acesta să le influenţeze semnificativ veniturile la pensie”, a declarat Raluca Ţintoiu, director general ING Pensii.

Potrivit ING Pensii, în 2060 populaţia se va reduce în România până la 17,2 milioane de persoane (de la 21,4 în 2010), din care numai jumătate va mai reprezenta populaţie activă (54%). În acelaşi timp, sub două treimi din populaţia activă va mai munci şi, ca atare, va contribui la bugetul de stat, susţinând un număr tot mai mare de pensionari. În aceste condiţii, rata de înlocuire a venitului prin pensie scade accelerat, pentru ca, în 2032 să ajungă la 24%, de la 36% în prezent.

„Se estimează că în 2032, momentul în care va intra în plată primul val semnificativ de participanţi din Pilonul 2, acesta va suplimenta cuantumul pensiei de stat cu circa 10 puncte procentuale, reprezentând aproape jumătate din aceasta”, a declarat Marius Popescu, membru în Consiliul de Administraţie ING Pensii.

Studiul realizat de Ipsos Research a fost desfăşurat în mediul online, pe un eşantion de 1.000 de persoane, reprezentativ la nivel urban pentru populaţia cu vârste între 18 şi 45 de ani, care îndeplineşte criteriile de eligibilitate legale pentru a deţine o pensie administrată privat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Stațiunea celebră din România, goală înainte de Paște. Este prima dată în două decenii când se întâmplă asta
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stațiunea din România, unde devii alt om. Natura oferă un spectacol unic
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Lumânarea de la Înviere nu se aruncă! Ce trebuie să facem cu lumânarea după ce trecem pragul casei
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai