Unul din zece elevi şi un sfert dintre studenţi au consumat cel puţin o dată droguri

O zecime dintre elevi şi un sfert dintre studenţi au consumat cel puţin o dată droguri, România fiind ţara europeană cu cea mai mare creşte a prevalenţei consumului de substanţe interzise. Problema a fost dezbătută, marţi, în Comisia de Învăţământ a Senatului, care va iniţia o lege privind diminuarea fenomenului. În problema consumului de droguri va fi implicată şi Patriarhia, promite Constantin Bălăceanu-Stolnici care a anunţat că va discuta subiectul cu Preafericitul Daniel.
Romania TV
19 mart. 2013, 15:41
Unul din zece elevi şi un sfert dintre studenţi au consumat cel puţin o dată droguri

România este ţara membră UE cu cea mai mare creştere a prevalenţei consumului de droguri, în doar trei ani indicele urcând de la 1,7%, la 4,3% în rândul populaţiei. Per total, în anul 2012, erau înregistraţi în evidenţe peste 600.000 de consumatori, numărul real fiind însă mult mai mare.

Situaţia cea mai dramatică este în rândul tinerilor. Peste 11% dintre elevi, adică 150.000 de copii, au consumat cel puţin o dată substanţe interzise, în timp ce, în mediul universitar, prevalenţa consumului s-a dublat în ultimii trei ani ajungând la peste 21%.

Datele au fost prezentate, marţi, în Comisia de Învăţământ a Senatului de către Centrul Internaţional Antiodrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), organism care a cerut parlamentarilor să refacă legislaţia în domeniu.

„Problema drogurilor este extrem de gravă şi constatăm că a crescut pericolul pe tot teritoriul ţării. De asemenea, constatăm că un risc din ce în ce mai important vine dintr-un element nou: etnobotanicele, un eufemism sub care se ascunde prezenţa unor droguri tot atât de periculoase. Avem nevoie de sprijinul Senatului pentru a diminua acest fenomen”, a precizat academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, preşedintele CIADO.

Potrivit Centrului Internaţional Antidrog, unul dintre factorii responsabili de explozia consumului de droguri în România este activitatea defectuasă a Agenţiei Naţionale Antidrog, instituţie care a alocat programelor de prevenire sub 5% din fondurile alocate în anul 2009. Practic, în perioada 2006-2010, peste 85% din banii agenţiei au mers către salariile angajaţilor şi către cheltuielile cu bunurile şi serviciile. Mai mult, ANA a dispus de doar maximum trei angajaţi în fiecare judeţ pentru programele de prevenire. 

„A crescut în mod deosebit consumul de marijuana şi de etnobotanice, deşi este foarte ridicat şi consumul de cocaină şi heroină. Din cauza drogurilor injectabile, România a fost declarată oficial, la Lisabona, anul acesta, focar HIV SIDA. Debutul consumului de droguri a scăzut de la 16 la 14 ani, am avut un caz în care am constatat că un dealer avea 10 ani. Situaţia comercializării este atât de gravă încât în Marea Britanie au apărut site-uri în limba română”, a explicat preşedintele executiv al CIADO, Gigel Lazăr.

Reacţia senatorilor: „Nu dau alt scop dimineţii decât să fumez când beau cafeaua”

„Principala activitate trebuie să fie în privinţa prevenţiei. Eu sunt dependentă de tutun şi îmi e imposibil să găsesc un motiv să mă las. Am ticuri. Mă trezesc să beau cafeaua şi să fumez o ţigară. Nu dau alt scop dimineţii. Important e să se facă primul pas, pentru că acest consum a tot ceea ce înseamnă drog este un mod de refulare a ceea ce se întâmplă în societate şi în familie”, a fost punctul de vedere al senatorului Cristiana Anghel.

Senatorul Cătălin Croitoru a cerut chiar sancţiuni pentru vameşi şi pentru angajaţii statului care nu îşi fac datoria, legând problema traficului de droguri de cea a intrării în Spaţiul Schengen.

„Vrem în Schengen, dar am ajuns la concluzia că noi chiar nu merităm să intrăm. De ce trec drogurile prin vămi? Trebuie să ridicăm această problemă Guvernului. Dacă nu îi prindeţi, înseamnă că sunteţi părtaşi”, a afirmat Croitoru.

Senatorii au cerut şi intervenţia Bisericii în sprijinul descurajării consumului de droguri, preşedintele CIADO promiţând că va avea o discuţie cu Patriarhul Daniel.

„Am vorbit cu Patriarhul şi a spus că reflectează. Ne vom întâlni din nou şi am să-l rog să găsească o formulă. Vă promit că voi discuta”, a dat asigurări Constantin Bălăceanu-Stolnici.   

Primul pas făcut de Senat a fost stabilirea unei subcomisii care să se ocupe de problema modificării legislaţiei în vigoare, parlamentarii hotărând prin unanimitate să iniţieze un proiect de lege care să protejeze minorii de riscul consumului. Din respectiva subcomisie vor face parte Ecaterina Andronescu, Cristiana Anghel şi Corneliu Popescu.

„Vom aduna tot ceea ce înseamnă legislaţie şi vom dezbate pentru a completa procedurile legale. Trebuie să avem o legislaţie cu măsuri clare şi un cadru legislativ coerent. Vom invita săptămâna viitoare şi reprezentanţii Guvernului, urmând ca apoi să venim cu un proiect de lege asumat de întreaga comisiei”, a precizat pentru ROMÂNIATV.NET, preşedintele Comisiei de Învăţământ a Senatului, Ecaterina Andronescu.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți