Unul dintre CEI MAI CĂUTAŢI CRIMINALI din România a fost prins la Londra

Un român condamnat pentru crimă în România a fost prins de poliţia londoneză, după ce acesta fusese dat în urmărire prin INTERPOL. Bărbatul se afla pe lista "most wanted" a autorităţilor, după ce s-a sustras de la executarea unei pedepse de 12 ani de închisoare, pentru o crimă comisă în 1989.
Romania TV
20 mai 2015, 15:34
Unul dintre CEI MAI CĂUTAŢI CRIMINALI din România a fost prins la Londra

Criinalul, în vârstă de 50 de ani, a comis crima ân 1989, dar a fost condamnat definitiv abia în 2002. Între timp, el a reuşit să fugă din ţară, iar anul trecut autorităţile române au reuşit să afle că se afla în Marea Britanie.

În urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a valorificării informaţiilor furnizate de poliţiştii romani, bărbatul a fost depistat în Londra. El a fost găsit în cadrul operațiunii „Infra-Red” ce a fost declanșată de INTERPOL în scopul depistării persoanelor urmărite la nivel internațional pentru comiterea de fapte cu pericol social deosebit.

La data de 19 mai a.c., poliţiştii români, cu sprijinul autorităţilor judiciare din Marea Britanie, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei emis de Tribunalul Constanţa şi prin care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani.

În 2014, poliţiştii romani au transmis autorităţilor din Marea Britanie, prin canalele de comunicare polițienească internațională, date referitoare la locul unde acesta s-ar fi putut afla. Astfel, cel în cauză a fost depistat de poliţiştii englezi, iar marţi a fost preluat de autoritățile române, care l-au escortat în ţară pentru executarea pedepsei.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
O mare greșeală în bucătărie. De ce devine pieptul de pui un eșec
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sobele și șemineele, interzise în România. Ordin UE pentru toate țările. Lege din 2027
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană