Dacă aţi urmărit de-a lungul anilor evoluţia aplicaţiilor maliţioase pentru sistemul vostru, este foarte probabil să vă fi lovit de toolbar-uri şi extensii pentru browser-ul vostru favorit care vă fac mai mult rău decât bine. De cele mai multe ori, acestea intră la categoria adware, pentru simplul fapt că vă servesc reclame într-un mod agresiv. Ajung însă să aibă status de malware când nu puteţi scăpa foarte uşor de ele şi au ajuns pe sistem fără acordul vostru.
Ask.com s-a aflat în permanenţă în spaţiul gri al acestei clasificări, în parte din prisma suportului pe care îl are din parte unor companii foarte mari. Oracle, de exemplu, chiar şi după atâţia ani, continuă să ofere runtime-ul Java la pachet cu toolbar-ul Ask.com. Din fericire, cei de la Microsoft s-au săturat de acest motor de căutare maliţios şi de extensiile prin care vă este servit. Ca urmare, peste noapte, l-au clasificat ca malware.