Unul dintre deţinuţii evadaţi de la Iaşi a fost prins

După o noapte de căutări, poliţiştii au reuşit să prindă pe unul dintre cei doi deţinuţi care au evadat ieri de la Curtea de Apel. Ion Nica se află acum lal Poliţie pentru audieri.
Alina Costache
17 mart. 2015, 06:45
Unul dintre deţinuţii evadaţi de la Iaşi a fost prins

Evadare spectaculoasă luni la Iaşi, pusă la cale de doi deţinuţi, în curtea noului Palat de Justiţie din Târgu Cucu. Doi basarabeni aduşi la Tribunal de la Vaslui pentru ca judecătorii să le hotărască extră­darea au reuşit să fugă chiar de sub nasul poliţiştilor. Culmea, unul dintre ei era căutat după ce evadase şi de sub nasul poliţiştilor din Germania.

Doi deţinuţi au evadat din Curtea de Apel. Au sărit gardul încătuşaţi

Celor doi de­ţinuţi le-a reuşit tertipul din cauza prostiei poliţiştilor din escortă, care au gafat în trei chestiuni cruciale: nu au încătuşat deţinuţii la ieşirea din Tribunal, iar doi dintre cei trei poliţişti care formau escorta erau simultan la toaletă. A treia greşeală a fost că al treilea poliţist s-a întors pur şi simplu cu spatele la cei doi deţinuţi, situaţie care a fost exploatată de cei doi, luând-o la sănătoasa.

Au sărit un gard şi au fugit în Podul de Fier, cu un poliţist aflat în urmărire după ei. În Podul de Fier, cei doi s-au despărţit, iar poliţistul aflat după ei a renunţat la urmărire şi s-a întors ruşinat la Tribunal. Unul dintre evadaţi a luat-o la fugă spre C.A. Rosetti, iar celălalt spre Buc­şinescu. „Cei doi nu se cunoşteau înainte, dar este cert că au gândit la unison când au pus la cale să exploateze momentul şi să fugă“, ne-au spus poliţiştii implicaţi în ur­mărirea lor. Cei trei poliţişti vasluieni din escortă au fost pe­depsiţi să îi caute pe cei doi fugari.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei dacă faci grătar în curtea ta de 1 Mai. Vecinul îţi face plângere imediat
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Destinația de 1 Mai care atrage ca un magnet. Litoralul e uitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Ce zone din România vor rămâne fără electricitate în următoarele zile. Lista județelor în care vor fi întreruperi de curent
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Noi măsuri UE pentru șoferii cu mașini diesel: Costuri mari pentru mașinile vechi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri