Unul dintre liderii mafiei imobiliare din Timişoara, condamnat la zece ani de puşcărie

Curtea de Apel Timişoara a condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare pe un membru al familiei de romi Cârpaci, Ionelaş Cârpaci, pentru uz de fals. Sentinţa Curţii de Apel Timişoara nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Iulian Tudor
13 ian. 2016, 06:43
Unul dintre liderii mafiei imobiliare din Timişoara, condamnat la zece ani de puşcărie

Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara au stabilit, in anul 2010, ca acesta intrase cu ani in urma ilegal in posesia unor terenuri folosindu-se de o dispozitie falsa a primarului de la acea vreme, Gheorghe Ciuhandu. Potrivit acestei dispozitii, terenurile vizate erau retrocedate unor romani de nationalitate germana care, de fapt, in realitate nici nu existau. In anul 2006 proprietarii au vandut aceste terenuri unei firme care a ridicat un bloc cu zece etaje pe aceste amplasamente.

Alaturi de Carpaci a mai fost condamnat la patru ani si zece luni de inchisoare cu executare si Kelemen Francisc, dar si Barabas Pal la cinci ani si opt luni, potrivit opiniatimisoarei.ro. De asemenea, Sorin Todor Johann a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, iar Petru Turpan a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, sub supraveghere.

Totodata, Ionelas Carpaci, Barabas Pal si Kelemen Francisc trebuie sa plateasca Primariei Timisoara suma de 325.120 de euro, iar Carpaci trebuie sa plateasca firmei de constructii care a ridicat blocul cu zece etaje, un milion de euro precum si daune morale in valoare de 100.000 de euro.

Sentinta Curtii de Apel Timisoara nu este una definitiva, ea putand fi contestata la inalta Curte de Casatie si Justitie.

Familia Carpaci este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraş, avand 144 de proprietaţi, majoritatea in zona centrala.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri