Unul dintre militarii răniţi în Afganistan, transportat în Germania. Ceilalţi şapte au fost externaţi. Anunţul MApN

Plutonierul major Ionescu Marius Valentin, rănit în Afganistan împreună cu alţi şapte colegi, a fost transportat, marţi, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate, starea lui de sănătate fiind stabilă. Valentin Ionescu a suferit răni la membrul superior drept, fiind internat, initial, la spitalul militar din Kandahar. Ceilalti şapte militari au fost externaţi, s-au întors în campusul batalionului românesc, unde rămân sub supravegherea echipei medicale a detaşamentului.
Filip Stan
01 mai 2018, 13:44
Unul dintre militarii răniţi în Afganistan, transportat în Germania. Ceilalţi şapte au fost externaţi. Anunţul MApN

Plutonierul major Ionescu Marius Valentin, rănit în Afganistan, a fost transportat, marţi, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate, starea lui de sănătate fiind stabilă, anunţă un comunicat de presă transmis de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Valentin Ionescu a suferit răni la membrul superior drept, fiind internat, initial, la spitalul militar din Kandahar.

”Ceilalti şapte militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei «Vulturii Carpaţilor», răniţi şi ei în incidentul produs luni au fost externaţi, s-au întors în campusul batalionului românesc, unde rămân sub supravegherea echipei medicale a detaşamentului”, anunţă MApN.

Mihai Fifor: Familiile militarilor răniţi sunt în mod constant informate cu privire la sănătatea celor dragi

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, transmite într-un mesaj postat marţi pe pagina sa de Facebook că familiile militarilor răniţi în atacul de luni din Afganistan sunt „în mod constant informate cu privire la sănătatea celor dragi”.

„Sunt alături de militarii noştri şi le doresc recuperare rapidă”, a scris ministrul în mesajul său.

Fifor arată că „veştile sunt din ce în ce mai bune” despre starea de sănătate a militarilor din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniţi în incidentul produs luni în Afganistan.

„După primele 24 de ore petrecute sub supravegherea medicilor militari din Baza Kandahar, şapte dintre militarii noştri sunt deja externaţi. În urmă cu puţin timp, echipa medicală a luat decizia de transfer a unuia dintre militari, plutonierul major Marius Ionescu, către spitalul ROL IV Landstuhl, Germania. Starea sa se menţine bună, însă sunt necesare evaluări medicale suplimentare, pentru a i se asigura cele mai bune opţiuni de tratament”, precizează ministrul Fifor.

Citeşte şi: Bilanţ tragic al seriei de atentate din Afganistan: Cel puţin 37 de morţi, inclusiv 10 jurnalişti

Cei opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniţi, luni, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018.

Potrivit MApN, misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

”În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi”, anunţă MApN.

Cei opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniţi luni în Afganistan au între 34 şi 43 de ani şi sunt pentru a doua sau a treia oară într-o astfel de misiune.

Cei opt sunt  plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganţă Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) şi caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, şi militarii răniţi au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Catastrofă de Crăciun. Sute de mii de oameni și-au pierdut viața
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Companiile de tehnologie se orientează spre energie nucleară pentru centrele de date AI
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?