„A fost greu, dar prin profesionalismul medicilor, ne-au ajutat să ne repunem pe picioare şi să venim acasă. Am avut susţinere. Am simţit acest lucru din partea şefilor noştri, a colegilor. Sper ca într-un timp scurt să ne putem relua activitatea şi să fim din nou ceea ce am fost, pompieri devotaţi”, a declarat Cristian Ardelean.
În dimineaţa zilei de 19 februarie, Cristian a fost printre primii care au păşit în imobilul zguduit de explozie. Şapte tinere erau, deja, în spital. A păşit fără teamă spre pericol. A urmat însă cea de-a doua explozie.
Nouă oameni au mai fost răniţi. Printre ei, directorul local al companiei de gaze, care a murit între timp la spital. Internaţi au rămas un poliţist, cu arsuri pe 75% din suprafaţa corpului şi un alt pompier.
„Eu ca mama am fost aproape de el tot timpul. Parţial şi-a adus aminte. Şi-a adus aminte când era înăuntru şi nu mai ştie cum a ajuns afară, prin perete. Ştie că s-a aruncat în zăpadă ca să stinga focul de pe el”, a spus mama pompierului.
În explozia de acum mai bine de o lună, de la Sighetu Marmaţie, o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 21 au fost rănite.