La peste 20 de ani de la moartea lui Ioan Luchian Mihalea, unul dintre criminali va ieşi din închisoare, informează România TV. Nelu Florian Gavrilă a primit acceptul judecătoriei de a fi eliberat condiţionat.
Citeşte şi Ucigaşul lui Mihalea rămâne în puşcărie. Cererea de eliberare, respinsă de instanţă
Ionel Păun, celălalt criminal, este şi el la un pas de a fi liber. Judecătorii analizează propunerea de eliberare condiţionată de comisia penitenciarului. Practic, cei doi sunt la câteva zile distanţă de o decizie care ar putea pune capăt pedepsei primite pentru uciderea compozitorului.
Pe 29 noiembrie 1993, criminalii au dat buzna în casă peste Ioan Luchian Mihalea pentru a-l jefui. Ucigaşii s-au năpustit asupra sa cu pumnii şi picioarele. Bătut crunt, artistul a reuşit să le opună rezistenţă, până când a fost lovit în cap cu un ciocan de lipit. Mihalea îi cunoştea pe cei doi şi îi ajutase de multe ori cu bani.