Uraganul Dorian se apropie de Florida. Este a doua cea mai mare furtună înregistrată vreodată în Atlantic. Valurile ajung la 7 metri

Uraganul Dorian, a doua cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în Atlantic, a lovit duminică noaptea insulele Great Abaco şi Grand Bahama din Bahamas şi se îndreaptă periculos de aproape de Florida, cu valuri  înalte, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Miami, transmite Reuters.
Iulian Tudor
02 sept. 2019, 06:13
Uraganul Dorian se apropie de Florida. Este a doua cea mai mare furtună înregistrată vreodată în Atlantic. Valurile ajung la 7 metri

Furtuna a provocat valuri cu înălţimi de 5,5 până la 7 metri peste nivelul normal la Great Abaco. La ora 03:00 GMT, uraganul se afla la 220 de kilometri de coasta Floridei, unde unele regiuni au fost evacuate.

Mai la nord, Guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster, a ordonat evacuarea obligatorie a opt ţinuturi aflate pe coastă, luni, începând cu ora 16:00 GMT.

Guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, a ordonat evacuarea totală sau parţială a cinci ţinuturi de coastă, începând cu după-amiaza zilei de luni, potrivit news.ro.

Citeşte şi Primele imagini cu dezastrul provocat de uraganul Dorian. Bahamas a fost devastată VIDEO

Chiar şi numai o lovitură uşoară din partea celui mai puternic uragan care a lovit vreodată Florida ar putea aduce ploi torenţiale şi vânt cu potenţial distructiv, potrivit NHC.

”Cu această direcţie, centrul uraganului periculosului uragan Dorian va continua să lovească insulele Great Abaco ţi Grand Bahama în această noapte şi luni. Uraganul se va deplasa periculos de aproape de coasta de est a Floridei, de luni şi până marţi noaptea”, a avertizat NHC.

Dorian va rămâne la nivel de uragan în următoarele cinci zile, potrivit NHC.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Școala, ca în comunism. Uniformele, gratuite dar obligatorii
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de case și mașini sunt obligați să o plătească
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
George Simion: „România trebuie să aibă o Armată profesionistă, altfel vom fi ocupați în 2 zile”
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!