Preşedintele american Barack Obama a decretat stare de „catastrofă majoră” în statul New York, devastat de uraganul Sandy. Această decizie „permite accesul la fondurile federale al persoanelor afectate în comitatele Bronx, Kings, Nassau, New York, Richmond, Suffolk şi Queens”, precizează Casa Albă într-un comunicat.
Stare de castastrofă majoră a fost decretată şi pentru New Jersey.
18:52: Centrul Naţional pentru Uragane informa că Sandy scade în intensitate pe măsură ce se deplasează spre Pennsylvania, viteza vântului scăzând 72km/h.
Update 18:43: În Philadelphia, unele dintre liniile de metrou, troleibuze şi autobuze au fost restabilite. Serviciile căilor ferate regionale nu fuseseră în schimb rstabilite, din cauza dezastrului provocat de uragan.
Update 18:39: Guvernatorul statului New York i-a sfătuit pe cetăţenii afectaţi de penele de electricitate să consume mai întâi alimentele perisabile cu termen de garanţie care se apropie de termenul de expirare.
Update 18:35: Associated Press informa că numărul morţilor în urma uraganului Sandy a ajuns la 33 de persoane, un număr apropae dublu faţă de cel anunţat anterior.
Update 18:10: Candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, se afla în Ohio, statul-cheie în aceste alegeri, aşa cum este considerat. Romney s-a întâlnit cu oamenii din Ketttering, afectaţi de uragan şi a împărţit ajutoare de hrană acolo;
Update 17:52: Biroul primarului din new York a confirmat prin Twitter că podurile Brooklyn, Williamsburg, Manhattan şi Ed Kog Queensboro au fost deschise.
Update 17:42: Primarul New York-ului, Michael Bloomberg, a anunţat că şcolile sunt închise miercuri, iar metroul nu va circula „4 sau 5 zile”.
Update17:41: Guvernatorul statului Neww York, Andrew Cuomo, a anunţat că a luat în calcul ridicarea unor diguri în zona portului.
Update 17. 21: Associated Press raportează că bilanţul morţilor s-a ridicat la 18, în şapte state.
Update 17.15: Peste opt milioane de locuinţe au rămas fără electricitate în 18 state din nord-estul SUA şi în Washington DC, din cauza Uraganului Sandy, anunţă Departamentul american al Energiei.
Cel mai afectat stat este New Jersey, unde sunt 2,5 milioane de case fără electricitate.
Update 16.00: Două reactoare nucleare au fost oprite în estul Statelor Unite din cauza intemperiilor şi pagubelor provocate de trecerea uraganului Sandy.
Un reactor nuclear a fost scos din funcţiune marţi în statul New Jersey. Situat la Hancocks Bridge, pe marginea râului Delaware, reactorul Salem 1 a fost închis când patru dintre cele şase pompe ale sale de circulaţie a apei au încetat să funcţioneze, a precizat societatea Public Service Electric and Gas (PSEG), adăugând că reactorul vecin de la Hope Creek funcţiona normal.
Un alt reactor, situat la circa 50 de kilometri nord de New York, pe marginea râului Hudson, a fost de asemenea oprit în noaptea de luni spre marţi, după cum a anunţat operatorul său pe Twitter, făcând referire la „probleme la reţeaua electrică externă”.
Update 13.30: MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în SUA că în douăsprezece state de pe Coasta de Est a fost declarată stare de urgenţă din cauza uraganului Sandy, iar activitatea aeroporturilor a fost afectată. În caz de necesitate, cetăţenii români aflaţi în zonă se pot adresa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de pe teritoriul SUA şi Canada, precizează un comunicat de presă transmis marţi de MAE.
Aeroporturile din zona de nord-est a SUA au anunţat că vor anula numeroase curse, iar majoritatea zborurilor vor avea întârzieri majore.
Update 13.20: Impactul economic al uraganului Sandy va depăşi 20 de miliarde de dolari, scrie Bloomberg. Totalul de peste 20 de miliarde de dolari include pierderi asigurate de circa 7-8 miliarde de dolari, a declarat Charles Watson, director pentru cercetare şi dezvoltare la Kinetic Analysis Corp, companie de analiză a riscurilor. O mare parte din nota de plată rămasă va fi preluată de oraşe şi state pentru reparaţiile necesare infrastructurii, a spus el.
Pierderile mari pentru infrastructura publică vor fi similare, într-o bună măsură, cu cele ale uraganului Katrina, care a inundat New Orleans în 2005, a spus Watson. Katrina a fost dezastrul natural cu cele mai mari costuri din SUA, pagubele fiind de 41 de miliarde de dolari doar pentru proprietăţi asigurate, potrivit Insurance Information Institute.
Situaţia e fără precedent: Uraganul Sandy a lovit, luni seara, coasta de est a Statelor Unite în regiunea Statului New Jersey, la New York apele inundând străzile Manhattanului, arzând transformatoare şi lăsând oraşul în întuneric. Superfurtuna Sandy ameninţă în total 50 de milioane de vieţi.
13 oameni au murit până acum din cauza intemperiilor şi peste 6 milioane de persoane au rămas fără electricitate, în 10 state. Regiunea cea mai grav afectată este New Jersey – care a fost lovită în plin, chiar de ochiul furtunii.
Update: Din cauza uraganului, bursa SUA este închisă două zile consecutiv, pentru prima dată în peste 100 de ani.
Imagini LIVE cu parcursul uraganului Sandy
Vîrtejul s-a unit cu un val de aer rece, deasupra Statelor Unite şi s-a transformat într-o super-furtună deosebit de periculoasă. Meteorologii spun că o astfel de combinaţie poate de naştere unor fenomene extreme precum ninsori abundente, îngheţ sau viscol.
Sandy urmează să fie resimţit pe continent. Munţii din vestul Virginiei urmează să fie acoperiţi cu un strat de zăpadă de un metru, în timp ce valurile Lacului Michigan, aflat la peste 1.000 de kilometri de Atlantic, ar putea să atingă o înălţime de până la zece metri, potrivit Serviciului Naţional american de Meteorologie NWS.
Autorităţile au închis tunelurile dinspre Manhattan şi mai multe poduri, zeci de transformatoare au fost distruse de contactul cu apa, iar staţiile de metrou au fost inundate.
Cel puţin 13 persoane au murit în Statele Unite şi Canada. Autorităţile locale din statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Virginia şi North Carolina au anunţat luni 12 morţi, iar poliţia din Toronto a anunţat că o femeie canadiană a murit în urma prăbuşirii unor bucăţi de moloz, smulse de rafale de vânt.
New Yorkul, lovit de uragan. Imagini teribile
Paza de coastă americană a anunţat luni seara că a găsit „corpul neînsufleţit” al unuia dintre cei doi dispăruţi de pe nava HSM Bounty care s-a scufundat în largul North Carolina (sud-est), în plină trecere a uraganului Sandy pe coasta de est a ţării. Corpul „neînsufleţit” al lui Claudene Christian, în vârstă de 42 de ani, a fost găsit în Oceanul Atlantic la aproximativ 150 de kilometri sud-est de Hatteras.
Căutările continuă pentru a-l găsi pe cel de-al doilea dispărut, căpitanul navei Robin Walbridge, în vârstă de 63 de ani. Uraganul Sandy a distrus luni replica istorică a velierului HMS Bounty construită în 1962 pentru turnarea filmului Revolta de pe Bounty, cu Marlon Brando, despre o celebră revoltă în 1789 în Tahiti la bordul navei britanice, precizează proprietarul pe site-ul său de Internet. „Nava s-a scufundat”, a declarat prin telefon pentru AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă.
Aeroportul Laguardia a fost închis complet, iar JFK a operat la limită foarte redusă, existând pericolul ca pistele să fie inundate.
Circa 500.000 de persoane dintre cei 8,2 milioane de locuitori câţi are oraşul s-au confruntat cu pene de electricitate în urma creşterii nivelului apelor şi a rafalelor violente de vânt care au măturat oraşul.
La nivelul întregului stat New York, un număr de 1.374.312 persoane erau private de electricitate, a anunţat guvernatorul Andrew Cuomo într-un mesaj postat pe Twitter. Primarul New Yorkului le-a cerut locuitorilor oraşului să nu se deplaseze şi a anunţat că se confruntă cu „numeroase incendii” în legătură cu cablurile electrice căzute pe sol în Big Apple.
Mii de persoane rămase fără curent electric au ieşit pe străzi în New York City, nevenindu-le să creadă ochilor: străzi complet inundate, maşini parţial sub apă iar clădirile complet în întuneric.
Singura dată când s-a mai întâmplat ca străzile Manhattanului să fie inundate de apele oceanului a fost în 1960, când uraganul Donna a adus o creştere a nivelului apelor de trei metri. De această dată, însă, nivelul apelor care înconjoară Manhattanul ar fi crescut cu peste patru metri, un record istoric.
În paralel cu inundaţiile, rafale de vânt extrem de puternice au continuat să sufle pe tot cuprinsul nopţii, făcând foarte dificilă orice intervenţie a utilajelor de pompieri la numeroasele apeluri lansate de persoane rămase blocate de ape. Mii de persoane au căutat refugiu la adăposturile puse la dispoziţie de autorităţi, dar majoritatea populaţiei din zonele expuse ca nu a reuşit încă să se refugieze din calea apelor, fie pentru că nu a luat în serios avertismentele, fie pentru că nu a avut timp: apele au început să se ridice brusc în jurul orei 20.00, când centrul uraganului a atins ţărmul, împinse şi de mareea cauzată de luna plină.
O macara aflată la vârful celei mai înalte clădiri rezidenţiale aflate în construcţie în Manhattan s-a frânt în două, braţul de aproximativ zece metri rămânând suspendat la 200 de metri în aer şi existând pericolul să se rupă şi să cadă în mijlocul străzii.
Într-o intervenţie televizată la ora 22.00 (04.00 ora României), primarul New York-ului Michael Bloomberg a informat populaţia că apele vor începe să se retragă în jurul miezului nopţii, dar transporturile, şcolile şi activităţile publice vor rămâne închise marţi.
Şi în New Jersey regiuni extinse au fost inundate, inclusiv zone rezidenţiale intens populate, gări ale trenurilor care comunică cu Manhattanul.
Primul mare oraş lovit de uraganul Sandy a fost Atlantic City, una dintre cele mai renumite centre de distracţie de pe coasta de est a SUA. Înainte ca rafalele de vânt de 140 km/oră să lovească oraşul acesta a fost inundat de potopul care nu au contenit de luni dimineaţa. Uraganul a distrus faleza a oraşului.
„Ciclonul posttropical Sandy a atins uscatul în apropiere de Atlantic City către ora (locală) 20.00 (2.00, ora României)”, a anunţat NHC. Rafalele de vânt ale acestuia au slăbit uşor, la aproximativ 130 de kilometri pe oră, după ce anterior atingeau 150 de kilometri pe oră, dar continuau să se facă resimţite pe o rază de aproximativ 800 de kilometri de la centru.
„Prioritatea este să facem în aşa fel încât să salvăm vieţi”, a declarat Barack Obama într-un discurs susţinut la Casa Albă, la finalul unei reuniuni de criză. Întreruperea campaniei într-un moment crucial îi permite să acţioneze ca preşedinte şi să amintească faptul că este „comandant suprem”, în contrast cu inerţia reproşată lui George W. Bush în timpul uraganului Katrina, în 2005.
Candidatul republican Mitt Romney şi-a anulat, de asemenea, reuniunile electorale prevăzute începând de luni seara, „din respect faţă de milioane de americani” ameninţaţi de uriaşa depresiune atmosferică, a cărei efecte urmează să fie resimţite timp de mai multe zile.
NHC a precizat că Sandy, care a produs deja 67 de morţi în Caraibe, nu mai este un uragan – adică un ciclon tropical -, ci un ciclon „posttropical”, însoţit de rafale de vânt care continuă să prezinte forţa unui uragan. Sandy nu mai este alimentat de căldura oceanului, ci de diferenţe de temperaturi legate de întâlnirea sa cu un front de aer mai rece provenind din nord.
Presiunea atmosferică, de 940 de hectopascali, potrivit NHC, este cea mai scăzută înregistrată vreodată la această latitudine în Statele Unite, a declarat meteorologul Brad Panovich.
Potrivit serviciilor meteorologice, suprafaţa uriaşă acoperită de către furtună, viteza redusă de deplasare şi întâlnirea cu un front rece provenind din Canada o fac atât de priculoasă.
„Va dura. Zilele următoare vor fi dificile. Oameni (…) vor fi ucişi în timpul furtunii”, a avertizat guvernatorul statului Maryland, Martin O’Malley.
Condiţiile meteo împiedică şi deschiderea bursei din SUA pentru două şedinţe consectiv, pentru prima dată în decurs de peste un secol, în contextul ravagiilor cauzate pe coasta de Est a Statelor Unite de uraganul Sandy, iar atenţia se îndreaptă acum spre ziua de miercuri, potrivit Bloomberg.