Oamenii legii au intrat la bănuieli după ce şoferul nu a oprit la semnale. Cei doi contrabandişti au fost urmăriţi câţiva kilometri. La un moment dat, autoturismul a derapat într-o curbă si s-a lovit frontal de un pod.
După impact, şoferul şi ajutorul acestuia au reuşit să fugă, abandonând maşina grav avariată. Pe bancheta din spate, poliţiştii au găsit aproape 10.000 de pachete de tigari, în valoare de peste 85.000 lei. Cei doi contrabandişti au fost daţi în urmărire generală.