Dr. Kevin Corbit, cercetător în cadrul Amgen Inc., este coordonatorul studiilor realizate pe urşi grizzly. „Atunci când mă gândesc la obezitate mă gândesc la ursul Yogi”, glumeşte el.
Însă urşii din specia Ursus arctos horribilis nu sunt nişte cobai obişnuiţi. Un urs grizzly poate ridica un trunchi greu de copac cu o singură labă, poate distruge complet un automobil obişnuit şi este un prădător aflat la capătul lanţului trofic, care nu are duşmani naturali.
Ceea ce-i face însă pe urşii grizzly cobaii ideali în acest domeniu este capacitatea de a lua în greutate înainte de a intra în hibernare, perioadă de acumulare în care colesterolul şi tensiunea arterială le creşte foarte mult. Spre deosebire însă de oameni, starea de sănătate a urşilor nu are de suferit – arterele urşilor nu se blochează sub acţiunea colesterolului, iar aceste animale nu ajung să facă infarct sau să se îmbolnăvească de diabet.
Dar de ce urşii se pot îngrăşa fără a se îmbolnăvi? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă compania de biotehnologie Amgen. În acest scop cercetătorii studiază sângele acestor animale, depozitele lor de grăsime şi le ascultă cu atenţie ritmul cardiac.
Prin desfăşurarea studiilor pe urşi grizzly, compania Amgen iese din zona de comfort a industriei din care face parte, susţine şi Alexander Kamb, directorul ştiinţific al companiei şi cel care a dat undă verde acestui proiect în urmă cu doi ani. Dar aceste animale sunt extrem de importante pentru a afla mai multe despre obezitate.
Urşii reuşesc să rămână sănătoşi chiar dacă sunt obezi, iar apoi pot pierde o mare parte din masa corporală, din nou fără probleme pentru organism.
„Vreau să înţeleg care este magia urşilor grizzly”, susţine Dr. Alexander Kamb.
Dr. Corbit, care înainte de a începe studiul asupra urşilor a lucrat doar pe şoareci modificaţi genetic pentru a fi obezi, a explicat că studiile sale asupra grăsimii urşilor şi a sângelui acestor animale indică faptul că aceştia răspund cu totul diferit la îngrăşare faţă de oameni.
Organismul urşilor este capabil să-şi regleze sensibilitatea la insulină, hormon care controlează cât de multă grăsime şi zahăr din hrană sunt descompuse şi depozitate pentru energie. Urşii sunt mai sensibili la insulină în perioadă în care acumulează în greutate, înaintea hibernării, în schimb, la câteva săptămâni după ce au intrat în hibernare, organismul urşilor nu mai răspunde deloc la insulină.
În următorii doi ani în cadrul acestui proiect, oamenii de ştiinţă îşi propun să descifreze genomul urşilor grizzly pentru a căuta în materialul lor genetic răspunsul la întrebările cu privire la capacitatea acestora de a acumula rapid în greutate, rămânând însă sănătoşi.