Zeci de păuni se plimbă prin curte spre bucuria angajaţilor şi oamenilor care vin cu treburi la instituţie. Prima pereche de păuni a fost adusă la Primăria Urziceni în 1964, de edilul de atunci al instituţiei.
Astăzi, maiestoasele păsări se plimbă libere şi oferă trecătorilor un spectacol impresionant.
Cele 26 de exemplare fac parte din Patrimoniul Primăriei şi sunt predate pe bază de inventar, de către paznici, la fiecare schimb de tură.
„Îi protejăm, le facem tratamentele necesare, de multe ori îi vedem pe blocurile cu 4-5 etaje, pleacă prin oraş, dar seara se întorc”, spune edilul localităţii, Constantin Sava.
Citeşte şi Surpriză în Amazonia: Au fost descoperite 15 specii noi de păsări
„Sunt foarte frumoşi, mai ales în perioada de împerechere … sunt superbi. Ne-am obişnuit cu ei, fac parte din peisajul Primăriei Urziceni. Le fac poze mai ales cei din celelalte localităţi. Ei spun despre noi că suntem Primăria cu păuni”.
„S-au născut odată cu oraşul şi trăiesc alături de noi, cetăţenii”, a spus un localnic. „Eram mică atunci când i-am văzut prima dată”, a mai spus o femeie.
Păunii de la Primărie au devenit nu doar o atracţie, ci şi o adevarată emblemă a Urziceniului.