USL cere CCR să ţină cont de „CVORUMUL REAL” de prezenţă la referendum VIDEO

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, că judecătorii CCR trebuie să-şi fundamenteze decizia privind validarea sau invalidarea referendumului pe un cvorum care armonizează datele INS cu datele MAI. Potrivit lui Vosganian, o hotărâre a CCR bazată pe un cvorum excesiv, respectiv pe "România ipotetică", şi nu pe "România reală", va adânci criza politică.
Romania TV
31 iul. 2012, 11:03
USL cere CCR să ţină cont de

Mesajul răspicat este că vom continua prin toate procedurile legale acţiunea de a prezenta voinţa celor peste 8 milioane de români care au votat la referendumul din 29 iulie, din care aproape 7 milioane jumătate şi-au exprimat clar voinţa de a-l demite pe Traian Băsescu. Suntem în continuare implicaţi total în această acţiune politică. (…) Traian Băsescu trebuie să plece acasă”, a declarat Varujan Vosganian.

Liberalul a arătat CCR trebuie să ia o decizie privind validarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu „în concordanţă cu realităţile societăţii româneşti”. 

„CCR să-şi dea decizia cu referire la cvorumul indicat de lege, în condiţiile în care acest cvorum trebuie să armonizeze datele INS, datele pe care le deţine MAI privind persoanele care şi-au pierdut temporar dreptul de vot din cauza buletinelor expirate. De asemenea, de acord cu deciziile instanţelor judecătoreşti privind pierderea capacităţii de vot pentur diferite categorii de persoane. CCR trebuie să îşi dea decizia abia după ce armonizează toate aceste informaţii. Orice decizie care s-ar da în baza unei Românii ipotetice, statistice care nu este în concordanţă cu România reală, ar putea să conducă la o conluzie riscantă pentru România”, a mai spus Vosganian.

Senatorul PNL a insistat că CCR are datoria de a-şi întemeia decizia privind validarea sau invalidarea referendumului pe un ”cvorum real”, care să suprapună România statistică peste România reală. 

„Orice soluţie care nu pune de acord România statistică şi România reală şi care se bazează pe un cvorum excesiv, ipotetic, nu ar face decât să adâncească criza politică. (…) Câtă vreme CCR nu şi-a dat încă verdictul, armonizarea tuturor acestor date trebuie făcută„, a precizat liberalul.

Întrebat dacă nu este tardivă solicitarea USL ca CCR să analizeze şi să armonizeze ultimele date centralizate de INS privind rezultatele recensământului cu pragul cvorumului necesar validării referendumului pentru demiterea preşedintelui, Varujan Vosganian a replicat că nu este prea târziu, fiind suficient timp pentru ca judecătorii Curţii să analizeze noile informaţii. 

”Declaraţia mea este oportună pentru că oferă suficient timp. (…) Acum nu e târziu. Câtă vreme CCR nu a dat încă verdictul, evaluarea tuturor acestor date şi armonizarea lor trebuie făcută. Dacă am fi făcut aceste precizări după decizia CCR, aţi fi putut, pe bună dreptate, să îmi reproşaţi că e prea târziu. Apelul nostru către judecătorii CCR este de a-şi fundamenta decizia pe România reală, iar România reală este cea care este reflectată de actele oficiale ale instituţiilor care dimensionează capacitatea de vot a românilor şi evaluează numărul real al românilor care votează’‘, a explicat vicepreşedintele PNL. 

Vosganian a spus că aceste argumente vor constitui baza unor documente pe care USL le va transmite CC, în concordanţă cu modul în care Curtea îşi va stabili propriile proceduri, documentele urmând a fi înaintate la momentul oportun ca să nu fie decăzute din termen.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
TAXA care se majorează în România. Ordin de joi, 1 Mai. Se vor plăti câte 110 lei lunar
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Kate și William, imagini incendiare. Fanii, în stare de șoc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România. Răsturnare totală de situație: Va avea rolul...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Răsturnare de situație la alegeri! Ce se întâmplă cu buletinele de vot
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri