USL depune miercuri moţiunea împotriva cabinetului Ungureanu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii USL vor depune, miercuri, textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei conducerii USL. Copreşedinţii Uniunii, Victor Ponta şi Crin Antonescu se întâlnesc marţi cu grupurile reunite de la Cameră ale PSD şi PNL, iar miercuri cu grupurile senatoriale ale celor două partide.
Romania TV
17 apr. 2012, 11:08
USL depune miercuri moţiunea împotriva cabinetului Ungureanu

Textul moţiunii a fost deja finalizat, dar parlamentarii mai pot amenda textul până miercuri, la ora 12, astfel încât moţiunea de cenzură să poată fi depusă la Birourile Permanente ale celor două Camere în jurul orelor 15-16.

Ponta a precizat că documentul este o critică la adresa activităţii Guvernului axată pe trei subiecte. Primul este politica de înstrăinare a activelor statului şi a resurselor naturale ale României fără o strategie coerentă, strategie care să servească interesului naţional.

A doua critică se referă la modul în care banii publici, într-o perioadă de criză economică, de austeritate bugetară, sunt folosiţi de către Mihai Răzvan Ungureanu pentru a cumpăra sprijinul unor preşedinţi de consilii judeţene şi primari ai PDL, UDMR şi UNPR prin plăţi directe, acordate ilegal„, a declarat Victor Ponta.

A treia cale de atac la adresa Guvernului este înfiinţarea facultăţii maghiare în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

În al treilea rând, este vorba de modul în care guvernul Ungureanu, reuşind astfel să fie un guvern mai rău decât cel al lui Emil Boc, a încălcat principiul constituţional al autonomiei universitare înfiinţând o facultate pe un criteriu etnic„, a spus Ponta.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul unic din România care a ajuns să fie pe cale de dispariție. Trăiește într-o zonă spectaculoasă a țării noastre, e drăgălaș și atrage foarte mulți turiști
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Devine obligatoriu și în România. Se aplică în toate statele UE
Playtech.ro
Ce s-a ales de Selena de la Candy? Superba blondă e de nerecunoscut, a plecat din România. Cu ce se ocupă acum
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cuplul de români care, an de an, pleacă, la cules de sparanghel, în Germania. Cât câștigă în două luni: „Ne așteaptă copiii acasă”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
RCA s-au scumpit iarăși, cu 60%. Cine e vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lege pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun sunt obligați să împartă în mod egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
"Atacul de Florii a depășit orice limită de decență". Emisarul lui Trump schimbă tonul cu Putin
Florin Piersic, revenire spectaculoasă. Actorul este complet schimbat, a primit un cadou special de Florii: „Vin Floriile cu soare și soarele cu…Florin”
MediaFlux
Este obligatoriu pentru toți românii care stau la casă! Se deschide dosar penal și amendă de minim 2.000 de lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren