USR cere organizarea alegerilor parlamentare anticipate după moţiunea de cenzură. Barna: „Nu am votat pentru a-l aduce pe Ponta”

Alianța USR PLUS și candidatul la președinție Dan Barna consideră că trecerea moțiunii de cenzură este doar primul pas pentru organizarea de alegeri anticipate parlamentare, nu o ocazie de a prelua guvernarea fără legitimitate prin jocuri de culise netransparente. O nouă majoritate trebuie să fie legitimată, cât mai repede, prin votul cetățenilor României.
Filip Stan
10 oct. 2019, 11:11
USR cere organizarea alegerilor parlamentare anticipate după moţiunea de cenzură. Barna:

UPDATE: Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, susţine că votul dat pentru adoptarea moţiunii de cenzură nu a fost unul „împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere”, ci a fost unul pentru „rezolvarea crizei”, adăugând că soluţia, în acest moment, o reprezintă declanşarea alegerilor anticipate.

„Guvernul Dăncilă nu mai e. A intrat în istorie şi foarte sus în topul Cabinetelor incompetente de care această ţară a avut parte. Nu e niciun motiv să sărbătorim. Fiecare zi pe care martorii lui Dragnea au petrecut-o în Palatul Victoria a fost o zi pierdută. Lecţia pe care trebuie să o reţinem e că niciodată acestor oameni nu trebuie să li se mai dea şanse. Nu fac decât să fure, ce nu fură distrug şi ce nu pot distruge compromit. Nu am votat împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere. Nu am votat pentru guverne care să continue criza politică. Am votat pentru claritate şi rezolvarea crizei. Privim spre viitor. Soluţia sunt anticipatele. Ne întoarcem la popor, poporul are întotdeauna dreptate”, scrie Barna pe Facebook.

Alianța USR PLUS îi cere președintelui Klaus Iohannis să convoace consultări cu toate forțele politice responsabile din România și să prezinte de urgență un calendar prin care – respectând Constituția – să fie declanșate alegeri anticipate parlamentare după dizolvarea actualului legislativ.

Rămânem consecvenți și spunem că este nevoie de alegeri parlamentare anticipate, iar succesul de astăzi de la moțiune reprezintă doar un prim pas în această direcție. În lipsa acestor alegeri anticipate, nu vom avea decât un guvern fragil, susținut de o majoritate parlamentară volatilă, în care unele partide își urmăresc propriul interes. Va continua traficul de parlamentari, orice proiect reformator va fi blocat, iar criza politică se va prelungi. Nu asta vor românii să vadă. Țara are nevoie de o guvernare competentă și legitimă, iar plecarea doamnei Dăncilă este doar o etapă„, a declarat Dan Barna, președintele USR și candidatul USR PLUS la prezidențiale.

GUVERNUL VIORICA DĂNCILĂ a căzut, moţiunea de cenzură a fost votată în Parlament. Cum va fi desemnat noul Guvern

România a scăpat de cel mai slab guvern din istorie, un guvern care a încercat să se mențină în funcție fie plătind voturile cu sute de mii de euro, cu funcții în Parlament sau în instituții publice, fie prin amenințări cu dosare penale. Acum, România are șansa reconstrucției. Așa cum am spus, USR PLUS este pregătită să-și asume responsabilitatea guvernării, dar are nevoie, pentru asta, de o majoritate parlamentară stabilă, pe care doar alegerile anticipate o pot oferi. Una este să fie o majoritate parlamentară în opoziție cu PSD, alta este să fie o majoritate parlamentară care să-și dorească și să fie și capabilă să construiască un proiect politic articulat ca să repare răul făcut de PSD și să dezvolte România„, a declarat Dacian Cioloș, președintele PLUS și propunerea de premier a USR PLUS.

Partidele care au votat azi moțiunea de cenzură au obligația morală să continue să respingă în Parlament două propuneri de prim-ministru și să revină în fața cetățenilor români care să voteze o nouă majoritate legitimă.

Dacă partidele și președintele Klaus Iohannis vor agrea pașii din Pactul politic și parlamentar pentru declanșarea alegerilor anticipate, propus de USR PLUS în urmă cu o lună, alegerile anticipate vor putea fi organizate cel târziu în primăvara anului viitor.

Alianța USR PLUS are deja pregătite soluții de guvernare responsabilă, măsuri imediate care să vindece România după trauma PSD și are oamenii capabili care să le pună imediat în aplicare.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai