USR, chiul în Parlament pentru campania electorală

În cazul unor absenţe repetate, parlamentarii pierd 1% din indemnizatie, astfel că foarte multi preferă să plece în campanie electorală pentru alegerile din decembrie.
Filip Stan
25 nov. 2020, 15:16
USR, chiul în Parlament pentru campania electorală

USR nu semnează condica în Parlament.  Zilele trecute, biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat o notă transmisă de secretarul conducerii Camerei social-democratul Iulian Iancu, prin care este cerută reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută pentru opt deputaţi din cauza unor absenţe de la lucrările parlamentare din lunile august şi septembrie pentru care nu a fost cerută motivarea. Dintre absenți, șase sunt de la USR: Dan Barna, Tudor Benga, Iulian Bulai, Cosette Chichirău, Ion Stelian, Ionuţ Moşteanu.

USR, ocupat cu campania electorală

Ținând cont de faptul că absențele s-au înregistrat în lunile august – septembrie putem intui la o primă vedere că cei șase useriști erau preocupați cu altele, respectiv cu campania electorală. Tudor Benga de pildă era plecat cel mai probabil prin Brașov acolo unde candida din partea Alianței USR-PLUS la funcția de Preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. În final, Benga nu a reușit să câștige competiția, USR clasându-se cu mult în spatele celor de la PNL.

Dan Barna, despre coaliţia USR PLUS cu PNL. „Va fi o negociere grea. Îmi doresc ca USR PLUS să guverneze singur. Şi eu pot avea acest vis”
Cosette Chichirău a fost și ea cel mai probabil plecată la Iași acolo unde candida din partea Alianței USR-PLUS la funcția de primar.  La Constanța Stelian Ion candida la funcția de primar din partea Alianței USR-PLUS, luptându-se cu alți doi contra-candidați Vergil Chițac de la PNL și fostul edil Decebal Făgădău de la PSD. Decizia lui Stelian Ion de a lăsa pe locul al doilea obligațiile care reieșeau din fișa postului de parlamentar pentru a se dedica mai mult campaniei electorale de la Constanța nu i-a adus useristului dividentele sperate. Cursa electorală a fost câștigată și aici de candidatul PNL. La fel ca și colegii săi, Ionuț Moșteanu era preocupat în lunile august și septembrie de campania electorală, fiind mai mult pe la Pitești, decât la București. La Pitești, Moșteanu candida la Primăria orașului Pitești acolo unde spunea că are prima șansă să învingă PSD-ul. În final, Moșteanu nu a avut nici prima și nici a doua șansă, clasându-se abia pe locul al treilea în cursă după Cristian Gentea de la PSD și Sorin Apostoliceanu de la PNL.

În ciuda faptului că Iulian Bulai nu a candidat la nici o funcție în septembrie 2020, el tot a reușit să strângă absențe în Parlament. Asta pentru că Bulai era prea ocupat să îi facă campanie lui Marius Irimia, candidatul USR PLUS la Primăria Piatra Neamț. Cum Bulai este liderul USR Neamț, acesta nu a ezitat să își ia mai mult timp liber din Parlament pentru a merge în Piatra Neamț și a se fotografia cu candidații USR-PLUS de acolo.

Același lucru îl putem spune și despre Dan Barna, care la fel ca Bulai nu a candidat pentru nici o funcție în septembrie 2020, dar i-a făcut intensiv campanie lui Nicușor Dan la Primăria București. Barna a fost și pe la Timișoara pentru a-i face campanie lui Dominic Fritz, candidat USR-PLUS la primăria orașului Timișoara.

Au existat și alți politicieni de la alte partide politice care au fost ocupați cu campania electorală înaintea alegerilor și care au mers prin țară. Rămâne de văzut dacă lista realizată de biroul permanent al Camerei Deputaţilor va mai include și alte nume.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Traseul din România care i-a impresionat pe britanici. Traversează zone spectaculoase și obiective turistice: “M-am hotărât deja să mă întorc”
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
Playtech.ro
Ce reguli trebuie respectate dacă vrei să îți construiești o terasă sau o anexă în curte
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Ziua în care România a fost bombardată. S-a dezlănțuit Iadul în mai multe orașe
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine este șoferul microbuzului care a plonjat în Dunăre. Era turc și avea pașaport bulgăresc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fumatul interzis definitiv. Noua legislație intră în vigoare pe 1 noiembrie 2025. Se elimină țigările
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
DOCUMENT CNSAS: Crin Antonescu nu a fost colaborator al Securității. Declarație despre un coleg în 1988. Explicațiile candidatului Coaliției VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă