USR sesizează Avocatul Poporului cu privire la OUG privind modificarea legilor Justiţiei

Parlamentarii USR au anunţat miercuri că vor sesiza Avocatul Poporului în legătură cu OUG privind legile Justiţiei, cerând instituţiei să atace actul normativ la Curtea Constituţională (CCR). USR susţine că Ordonanţa afectează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care Parlamentul a adoptat deja nişte modificări la legile Justiţiei, iar Guvernul dă şi el o OUG în acest sens. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-ar afla în concediu pentru două săptămâni.
Ionela Marcu
17 oct. 2018, 10:15
USR sesizează Avocatul Poporului cu privire la OUG privind modificarea legilor Justiţiei

„În momentul de faţă avem o OUG prin care Liviu Dragnea în mod explicit tocmai şi-a concediat procurorii din dosarul Tel Drum, este un rezumat clar şi plastic a ceea ce se întâmplă. DNA a fost pus pe butuci, iar acest lucru nu poate să rămână în această formă. dDin acest motiv, parlamentarii USR vor merge dla Avocatul Poporului şi îi vom solicita să atace în mod expres această OUG la CCR. (…) Prin această OUG, DNA, o instituţie care trebuia să fie independentă, devine doar o instituţie aflată la discreţia ministrului Justiţiei, devine o instituţie nefuncţională”, a declarat miercuri în Parlament preşedintele USR, Dan Barna.

La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a explicat că şi preşedintele CSM poate sesiza Curtea cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între puterea executivă şi cea judecătorească, la fel cum are şi şeful statului această posibilitate.

De asemenea, deputatul a  spus că actul normativ adoptat de Guvern încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care Parlamentul a adoptat deja o serie de modificări la cele trei legi ale Justiţiei, iar acum Guvernul dă o Ordonanţă pentru alte modificări.

„Prin această OUG se afectează regimul juridic de funcţionare a Minsiterului Public. Nu se justifică nici urgenţa unei asemenea măsuri. OUG prevede inclusiv o aplicare retroactivă a ei, adică afectează şi procurorii care sunt încă în mandat, pe care l-au obţinut în mod legal atunci. Încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, pentru că doar ce s-a votat în Parlament o lege de modificare a acestor legi ale Justiţiei, iar fără justificare, după o perioadă scurtă de timp, vine Guvernul şi modifică ceea ce a spus Parlamentul”, a spus Stelian Ion.

El a subliniat că Avocatul Poporului trebuie să facă ceva în acest sens, nu să privească nepăsător, pentru că dacă face asta, înseamnă că nu-şi repsectă funcţia şi face jocul celor de la putere.

Întrebaţi cum văd faptul că Victor Ciorbea a intrat în concediu timp de două săptămâni, parlamentarii USR au pus că instituţia Avocatului Poporului „nu poate fugi” şi că un înlocuitor al lui Victor Ciorbea trebuie să ia nişte decizii.

Ordonanţa de Urgenţă privind legile justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial marţi, la peste 24 de ore după ce a fost adoptată în Guvern.

Actul normativ stabileşte că, pentru a fi promovaţi la PICCJ, ”procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător , cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”.

Procurorul general, şefii DNA şi DIICOT, prim-adjuncţii şi adjuncţii acestora, precum şi şefii de secţii ai acestor parchete sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea ministruluI Justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM, dintre procurorii cu o vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Până acum, şefii de secţii erau numiţi de Secţia de procurori a CSM.

Audierea candidaţilor de către ministrul justiţiei va fi transmisă live, pe pagina MJ.

Pentru a fi numiţi în cadrul DIICOT sau DNA, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop.

OUG stabileşte că ”reprezentanţii societăţii civile participă, cu drept de vot, la lucrările plenului CSM”.

Actul normativ mai prevede că ”ministrul Justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare de către procurori”.

Un membru CSM va putea fi revocat dacă Secţia corespunzătoare a CSM a constatat, pe baza raportului IJ, că persoana în cauză ”nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, atribuţiile prevăzute de lege”.

Procurorii din toate parchetele rămân în funcţii numai dacă îndeplinesc condiţiile din noile prevederi legale.

OUG a intrat în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Cele mai sigure țări în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. În două dintre ele se ajunge repede, sunt aproape de România
Capital.ro
Decizie pentru posesorii de buletine. Se schimbă cărțile de identitate din 7 mai
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră! CCR respinge contestațiile împotriva lui Călin Georgescu. Candidatura rămâne în picioare!
Adevarul
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai înalt drum din România, necunoscut turiștilor. Ar fi protejat de spiritele pădurii
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
A murit arsă de vie, chiar cu o zi înainte de a sărbători ziua de naștere! Soțul ei a reușit să scape cu viață din același incendiu de vegetație din Maramureș
Cancan.ro
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Putin țintește România. Planul real al Rusiei: Iese cu moarte de om, ca în 89
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Ilie Bolojan îi liniștește pe soldații români. ”Nu vom trimite trupe în Ucraina, nu vom dubla cheltuielile de apărare”
MediaFlux
Se dau gratuit pentru pensionarii din București! Primăria a anunțat deja beneficiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?