„Prin susținerea eforturilor forțelor reformiste, SUA descurajează în mod clar tentativele actualei majorități PSD-ALDE de a face reversibile progresele înregistrate în justiție și în lupta împotriva corupției în ultimii ani și de a discredita niște instituții care sunt model de bune practici la nivelul internațional”, se arată în comunicat.
Potrivit USR, faptul că președintele României se numără printre primii patru lideri ai UE invitați la Casa Albă de noua administrație este o confirmare a importanței pe care Washington-ul o acordă Parteneriatului strategic dintre România și SUA.
„Președintele SUA a recunoscut contribuția importantă a României la NATO în Afganistan, dar și în combaterea terorismului și a dat țara noastră ca exemplu de stat care și-a îndeplinit angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru Apărare”, se arată în comunicatul USR.
USR va monitoriza respectarea acestui angajament, „în condițiile de risc introduse de politica opacă și ineficientă a Guvernului Grindeanu și PSD”, indică sursa citată.
În opinia USR, apartenența României la NATO și Parteneriatul strategic cu SUA sunt pilonii esențiali pentru securitatea națională. „Susținem respectarea principiului proporționalității garanțiilor de securitate date de NATO componentei sudice și nordice ale flancului estic. Pe fondul militarizării Crimeii și transformării ei într-o zonă anti-acces, considerăm că este nevoie de o prezență întărită a NATO în regiune care să restabilească echilibrul de forțe”, precizează USR.
USR susține totodată importanța ridicării vizelor pentru cetățenii români și a dezvoltării dimensiunii de cooperare economică, inclusiv prin atragerea de mai multe investiții americane în România.