USR va contesta la CCR actul normativ prin care se modifică Legea privind finanţarea partidelor politice

USR va contesta la Curtea Constituțională actul normativ prin care se aduc modificări Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, a anunțat, joi, deputatul USR Stelian Ion, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.
Filip Stan
05 oct. 2017, 11:13
USR va contesta la CCR actul normativ prin care se modifică Legea privind finanţarea partidelor politice

„Am decis să contestăm la Curtea Constituțională această lege. Ne-am apucat deja de redactarea obiecției de neconstituționalitate. Vom invita toate partidele politice să se alăture demersului nostru pentru că așa cum a fost modificată Legea finanțării partidelor politice, este foarte grav, ne întoarcem în timp, în perioada anului 2006 când finanțările se făceau discreționar, se aduceau genți cu bani la partid fără niciun control. (…) Inițiatorii, e vorba de opt deputați și senatori aparținând minorităților naționale au încercat doar eliminarea unui alineat dintr-un articol al legii. Senatul a respins această propunere dar în camera decizională, Camera Deputaților, deputații PSD au venit cu 99 de amendamente prin care s-a deturnat total legea de la ceea ce își propusese inițial. Modificările sunt de substanță, procedura este una interzisă de Constituție și vom ataca la CCR”, a afirmat parlamentarul USR, citat de Agerpres.

Citeşte şi: Legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, modificată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, cu 176 voturi ‘pentru’, 96 ‘împotriva’ și șapte abțineri, modificări la Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Deputații au aprobat raportul Comisiei juridice care include mai multe amendamente propuse de PSD, printre care și abrogarea prevederii referitoare la confiscarea contribuțiilor pentru campania electorala care nu respectă legea.

DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
Irisha, primul interviu despre iubitul care o răsfață cu zeci de trandafiri și cadouri scumpe. Ce nu ar putea să îi ierte niciodată partenerului de viață
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Unde au plecat clienții Vodafone, Orange sau Digi în 2024. Rețeaua în care s-au portat cele mai multe numere de telefon
Capital.ro
S-a aflat pentru cine a lucrat Călin Georgescu. De-acum, adio candidatură!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
Adevărul despre tăierile de posturi la CJ Bihor. Cine sunt cei doi angajați care au reușit să câștige în instanță
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Cum a reacționat Beni, după ce a văzut-o pe Dana Roba alături de alt bărbat. Primele declarații: ”Este istorie” | VIDEO
Spynews
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Două avioane au cerut să se întoarcă la sol!
Evz.ro
Meghan Markle a declanșat alarma la Palat. N-a ținut cont nici de Harry
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
Pensii 2025: Ce se întâmplă cu indexarea? Avertismente dure pentru 5 milioane de români
Cancan.ro
Teofan Sasca, băiatul unui preot din Botoșani, muncește pe tractor și face senzație pe Youtube
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa, Cristela, în culmea fericirii. Au anunțat personal bucuria: În inima noastră...
StirileBZI
Amendă de 2.500 lei pentru cei care stau la bloc dacă nu fac asta! Este legat de numărul apartamentului
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Politician portughez acuzat de furt de bagaje în mai multe aeroporturi
MediaFlux
ALEGERILE, un NOU IMPAS! Încă un CANDIDAT SE TEME de CCR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
De la horă la petarde: cum s-a transformat Ziua Unirii în Ziua Dezbinării