Polițistul este unul dintre șefii de la IPJ Ialomița şi a ales să îşi facă vacanţa la Nisipurile de Aur. Și-a lăsat mașina în parcarea supravegheată a hotelului. Numai că dimineaţa n-a mai găsit-o.
„Cei de la hotel au spus ca o sa mi puna la dispozitie camerele si ca ei nu sunt vinovati cu nimic pentru ca ei au doar camere. Mi au spus ca este cu masina pazita ca de aia platesc. Mie mi au spus ca nu intra in pretul camerei si ca platim separat pentru parcare si pentru siguranta masinii am fost de acord sa platesc 15 leva pe zi”, a explicat poliţistul.
Polițistul se plânge şi că autoritățile bulgare nu l-au ajutat să-și recupereze mașina. Imaginile de pe camerele de supraveghere au fost ridicate abia după câteva zile.
„Cercetarea a fost sumara. Deci nu au luat nici elementarele masuri de a verifica aspectele legate de furtul masinii, de a securiza zona, de a solicita interventia altor echipe”, mai spune omul legii.
Disperat, poliţistul român a luat la pas toată staţiunea, ca să-și caute mașina, dar în zadar. Şansele de a-și recupera autoturismul în valoare de 50.00 de euro sunt minime.