Vacanţă pentru elevi de Paştele catolic. Zile libere în perioada 29 martie – 2 aprilie

Elevii catolici, pentru care Pastele se celebrează în data de 31 martie 2024, nu au obligația participării la cursuri în perioada 29 martie – 2 aprilie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document trimis către inspectoratele școlare. În privința profesorilor catolici, recomandarea Ministerului Educației pentru școli este să fie realizată o analiză a numărului acestora.
Filip Stan
25 mart. 2024, 21:57
Vacanţă pentru elevi de Paştele catolic. Zile libere în perioada 29 martie – 2 aprilie

Vacanţă pentru elevii catolici între 29 martie – 2 aprilie. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că elevii de religie catolică nu sunt obligaţi să participe la cursuri în această perioadă, având în vedere că pe 31 martie este Paştele catolic. În cazul profesorilor de religie catolică, decizia va aparţine fiecărei şcoli în parte. Ministrul a menţionat că, dacă vor fi cursurile suspendate, atunci acestea trebuie recuperate.

Legile Educației vor fi modificate. Se introduce un nou tip de bursă școlară. Cine va primi burse de reziliență

“Am trimis chiar astăzi o informare către inspectoratele şcolare judeţene în care evocăm obligaţiile legale conform contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Practic, spunem că la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajaţi care ar putea beneficia de acest drept, de zile libere, şi anume vinerea mare, prima, a doua şi a treia zi de Paşti. Practic, în funcţie de ponderea cadrelor didactice, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ poate decide suspendarea cursurilor pentru aceste zile, pe care le-am amintit, şi stabilirea modalităţilor de recuperare cu aplicarea prevederilor articolului 9 alineatul 4, literele B şi C din regulamentul cadrului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi/sau reorganizarea programului şcolar în vederea suplinirii cadrelor didactice care beneficiază de aceste prevederi”, a declarat Deca, luni, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

Ea a menţionat că elevii de religie catolică pot lipsi în perioada 29 martie – 2 aprilie, iar absenţele le vor fi motivate.

“De asemenea, elevii care aparţin unui cult religios legal altul decât cel ortodox, pentru care Paştele se celebrează în data de 31 martie, nu au obligaţia participării la cursuri în perioada 29 martie -2 aprilie, fiindu-le motivate la cerere absenţele înregistrate. Am trimis deja această informare şi fiecare Consiliu de Administraţie deja discută şi decide în funcţie de ponderea cadrelor didactice şi de numărul elevilor care se încadrează în aceste prevederi”, a explicat ministrul Educaţiei.

Burse 2024. Ce elevi pot primi lunar o bursă de 1.000 de lei. Criterii de selecție și documente necesare la dosar

Vacanţă elevi. Potrivit contractului colectiv de muncă pentru Învățământ, pentru angajaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.

Art. 27 – „(5)Pentru angajaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult. Angajaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
De sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 8, patru zodii redescoperă bucuria. Astrele le vin în ajutor și le schimbă viața
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot cere despăgubiri. Obligatoriu pentru românii care stau cu chirie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Schimbare majoră la locuințe. Ce se întâmplă din iunie în România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru toți șoferii din România. Cât trebuie să achitați obligatoriu în 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte