Vacantarea mandatului deputatului Ştefan Bucur Stoica, pusă pe ordinea de zi a Camerei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că va pune cu prioritate pe ordinea de zi a forului legislativ un raport de constatare a vacantării mandatului deputatului Ştefan Bucur Stoica.
Ionela Marcu
01 sept. 2014, 12:52
Vacantarea mandatului deputatului Ştefan Bucur Stoica, pusă pe ordinea de zi a Camerei

‘Nu am primit nicio scrisoare (n.r. – de la Agenţia Naţională de Integritate), este cea veche. Am avut o discuţie cu domnul Horia Georgescu, am decizia Curţii Constituţionale, le-o voi citi şi voi pune cu prioritate pe ordinea de zi un raport de constatare a vacantării mandatului domnului Stoica’, a spus Zgonea la finalul şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

ANI cere REVOCAREA din funcţie a DOI PARLAMENTARI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat Senatului şi Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie a senatorului Akos Daniel Mora şi a deputatului Ştefan Bucur Stoica, ca urmare a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut ca legale şi temeinice rapoartele de evaluare emise de ANI cu privire la starea de incompatibilitate a acestora.

‘Menţionăm faptul că au trecut mai bine de opt luni de la emiterea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, perioadă în care nu s-au aplicat sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, şi anume revocarea din funcţie a celor doi membri ai Parlamentului, contrar deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 13 noiembrie 2013, potrivit căreia ‘Senatul în plenul său are obligaţia de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenţia Naţională de Integritate”, arată un comunicat al ANI.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede