Vaccinarea anti-COVID-19 în România. Persoanele ce doresc să se vaccineze se pot programa online, telefonic sau prin medicul de familie

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, se arată într-un ordin aprobat miercuri, prin care au fost stabilite normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Alina Andrei
23 dec. 2020, 16:00
Vaccinarea anti-COVID-19 în România. Persoanele ce doresc să se vaccineze se pot programa online, telefonic sau prin medicul de familie

Vaccinare anti-COVID-19 în România. Potrivit unui comunicat al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, documentul aprobat miercuri prevede faptul că centrele de vaccinare sunt înfiinţate prin ordin al ministrului Sănătăţii, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, şi vor fi organizate sub mai multe forme:

* Centre de vaccinare fixe;

* Centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formaţiuni mobile, care aparţin Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau Ministerului Apărării Naţionale, respectiv structurilor subordonate acestora;

* Echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locaţii specifice;

* Centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile oraşe, destinate populaţiei generale;

* La nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi tipul vaccinurilor disponibile.

Totodată, actul normativ prevede că direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti avizează temporar funcţionarea centrelor de vaccinare, pe baza metodologiei proprii, a documentelor depuse de către deţinătorul/administratorul spaţiului şi după evaluarea dotării fiecărui centru. Centrele de vaccinare care aparţin ministerelor cu reţea proprie vor fi organizate şi avizate de către structurile proprii, cu respectarea cerinţelor legale.

Vaccinarea anti-COVID-19 se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor şi/sau personal medico-sanitar care deţine certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator şi va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecţional (flux unidirecţional, fără intersectare). Toate centrele de vaccinare (fixe sau mobile) vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic şi personal medical auxiliar.

Vaccinarea anti-COVID-19 se va realiza pe baza de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menţine un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise şi perioadei de monitorizare post-vaccinare şi pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin.

Persoanele se vor putea programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, după caz.

Centrele de stocare şi distribuire a vaccinului împotriva COVID-19 desemnate oficial sunt:

* Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” Bucureşti;

* Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi;

* Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca;

* Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa;

* Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” Craiova;

* Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Braşov;

* Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 23 decembrie. România depăşeşte pragul de 600.000 de cazuri COVID-19

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte