VACCINAREA OBLIGATORIE, susţinută de PNL. Ce riscă părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că PNL a decis să susțină vaccinarea obligatorie, deși senatorul liberal Marius Nicoară a propus un amendament la legea vaccinării care permite cetățenilor să refuze vaccinarea profilactică sistematică.
Romania TV
25 sept. 2017, 13:29
VACCINAREA OBLIGATORIE, susţinută de PNL. Ce riscă părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii

„Nu pot să îi cer unui senator care a formulat un amendament să îl retragă. Am hotărât poziția PNL în Biroul Politic Executiv, aceea că noi susținem vaccinarea obligatorie”, a precizat președintele PNL, Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Liderul PNL a făcut această precizare după ce a fost întrebat dacă îi va cere lui Marius Nicoară să retragă amendamentul depus.

Senatorul PNL Marius Nicoară a anunțat săptămâna trecută că a propus un amendament la proiectul Legii vaccinarii, astfel încât românii să poată refuza vaccinarea profilactica sistematica din motive care țin de libertate de gândire sau religioasă.

LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII. Proiectul de lege care instituie obligativitatea vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare, precum şi cu cele din situaţii epidemiologice speciale destinate întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie, a fost aprobat de Guvern. Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare, estimându-se că legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Citeşte şi Analizele cerute la început de an şcolar nu mai sunt obligatorii. Medic: Nu este normal să torturăm copiii cu aceste analize

Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine părinţilor, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecţie specială. În cazul vaccinării obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul de vacccinare a copilului se face în scris.

La data înscrierii într-o colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii.

Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Categoriile de vaccinări obligatorii sunt:

  • vaccinările cuprinse în Calendarul Național de Vaccinare pentru copii;
  • vaccinările impuse de situații epidemiologice care implică vaccinarea ca măsură de intervenție în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
  • vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private;
  • vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care prin natura atribuțiilor sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre de guvern.

Refuzul părinţilor de a vaccina copilul, fără un motiv medical dovedit cu acte, îi poate aduce în faţa instanţei

Copiii vor fi acceptaţi în învăţământ chiar dacă părinţii vor refuza consilierea pentru imunizare şi în final vaccinarea, potrivit ultimului proiect al Legii Vaccinării. În schimb, părinţii ar putea ajunge în faţa instanţei, după ce vor plăti şi câteva amenzi, dacă se vor opune vaccinării la intrarea copilului în colectivitate, fără un motiv medical dovedit cu acte, a explicat medicul Gindrovel Dumitra, coordonator – Grupul de Vaccinologie Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).

Ultima variantă a proiectului Legii vaccinării aduce lămuriri cu privire la realizarea imunizăii, un punct important constând în eforturile medicilor şi alte autorităţilor de a-i informa corect şi constant pe părinţii ezitanţi sau care se opun imunizării asupra importanţei vaccinării şi renunţarea la varianta în care copiii nu ar fi fost primiţi în învăţământ dacă nu ar fi fost vaccinaţi.

„Coloana vertebrală a acestei legi o constituie informarea. Părintele va avea dreptul să fie informat. Când mămica este însărcinată, va primi primele informaţii de la medicul de familie în cea ce priveşte vaccinurile ce vor fi administrate în maternitate. Apoi, la o lună, atunci când practic mămica se prezintă să facă examenul de bilanţ pe care noi îl facem în consultaţiile preventive, va primi un pachet informaţional care va fi construit de Ministerul Sănătăţii împreună cu Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţii de Vaccinare. Acest pachet va conţine informaţii standard despre calendarul de vaccinare, deci când trebuie să ajungă copilul la vaccin, la 2 luni, 4 luni, 11 luni şi 12 luni, depinde cum va fi calendarul de vaccinare în viitor, pentru că poate să fie modificat în funcţie de contextul epidemiologic şi de vaccinurile care sunt disponibile pe piaţă şi aşa mai departe”, a explicat coordonatorul Grupului de Vaccinologie – Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).

Părintele primeşte, la fiecare vaccinare, informaţii despre vaccinul care urmează să fie administrat şi despre posibile reacţii adverse. Cazul părintelui care a refuzat vaccinarea este anunţat Comisiei judeţene de vaccinare, respectiv Comisiei de Vaccinare a Municipiului Bucureşti, după caz.

Citeşte şi Refuzul părinţilor de a vaccina copilul, fără un motiv medical dovedit cu acte, îi poate aduce în faţa instanţei

„În cazul în care va semna acel formular de refuz, atunci medicul de familie este obligat să informeze Comisia judeţeană. În acel moment părintele va intra tot într-un circuit de informare. Comisia judeţeană va cita acel părinte cu o cadenţă de o dată la trei luni. Obligaţia părintelui, prin lege, este să se prezinte la informarePărintele va fi amendat doar dacă nu se prezintă la informare. Dacă vine la informare, nu primeşte amendă. Apoi, amenda este progresivă. Adică dacă nu s-a prezentat la prima informare, va primi avertismentDacă refuză şi a doua informare, primeşte o amendă între 1000 şi 2500 de lei, care va fi aplicată la aceste valori şi la următoarele absenţe, adică nu mai creşte”, a adăugat coordonatorul comisiei de vaccinologie..

Părintele primeşte o amendă curpinsă între 5.000 şi 10.000 de lei dacă refuză vaccinarea după ce copilul intră în colectivitate.

„Intrarea în colectivitate presupune trei tipuri de adeverinţe pentru tot atâtea sutuaţii distincte: o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că respectivul copil este vaccinat conform vârstei; să prezinte o adeverinţă care să ateste că are contraindicaţie la vaccinare emisă de către comisia judeţenă şi în acest context trebuie protejat de ceilalţi copii din jur, şi a treia variantă, să se prezinte la comisia judeţeană de unde să primească un calendar de recuperare la vaccinare, fiind obligat legal să termine imunizarea în termen de un an. De exemplu, dacă este dus copilul în colectivitate prima dată în clasa zero, atunci până în clasa I va recupera vaccinarea, dar nu cu toate vaccinurile, ci numai cu cele obligatorii pentru această vârstă, ROR, tetravalent şi Hepatitic B. Nu se mai poate folosi vaccinul hexavalent pentru că acela se administrează până la doi ani. Adică în prima etapă face trei injecţii odată, două peste o lună şi încă două peste încă şase luni de la ultima administrare. Dacă părintele nu se prezintă la vaccinare acum şi nici la comisia judeţeană, acum se aplică acea amendă maximală 5.000-10.000 de lei pentru că în acest moment nu mai este doar o problemă a copilului său, ci este o problemă a întregii colectivităţi. Apoi, dacă până la 18 luni de la intrarea în colectivitate, copilul nu a început schema de vaccinare, comisia judeţeană este obligată să informeze Direcţia judeţeană pentru protecţia copilului, pentru neglijare medicală. Odată sesizată Direcţia pentru Protecţia Copilului, intervin alte organsime, instanţa. Aceasta decide”, a mai spus medicul Gindrovel Dumitra.

În niciun caz nu se pune problema ca acel copil să nu fie primit în colectivitate din cauza părintelui care a refuzat imunizarea copilului.

„Părintele este obligat de toate legile din toată lume să-şi protejeze copilul să-i asigure cea mai bună stare de sănătate. Câtă vreme vaccinarea este recunoscută cu dovezi de necombătut că aduce beneficii maxime atât pentru individ, cât şi mai ales pentru colectivitate, în acest momnet decizia de a nu-l vaccina pe copil reprezintă un atentat la viitorul acelui copil pe care părintele îl produce inconştient, Legea vaccinării are un principiu corect aici, nu copilul este vinovat de decia părinţilorCopiii ies din şcoală doar într-un singur caz, când este epidemie, pentru că ei, nefiind vaccinaţi, sunt în pericol. Copilul care nu poate fi vaccinat din cauza unor probleme de sănătate trebuie protejat de comunitate. Apoi, vaccinul ROR administrat la un an, 90 la sută dintre copii dezvoltă titrul de antigen protector, 10 la sută nu, de aceea va fi vaccinat din nou la cinci ani , astfel încât procentul creşte la 99 la sută, dar tot mai rămân 1 la sută şi aceşti 1 la sută trebuie protejaţi”, a mai spus medicul.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Zodii binecuvântate, cu noroc și multe șanse, până pe 31 ianuarie. Zile cum n-au mai avut de mult timp pentru Tauri și Fecioare
Capital.ro
Doliu în muzica populară. A murit una dintre cele mai iubite cântărețe din România
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Calcule pentru majorarea pensiilor. Informații de ultimă oră
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
MApN atrage atenția asupra dezinformării ruse privind atacurile cu drone la granița cu România
MediaFlux
POLIȚIA îi VIZEAZĂ pe cei care STAU LA BLOC. TREBUIE să FIE ATENȚI la FIECARE persoană și DOCUMENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!