Vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino a fost retras

Dozele de vaccin antigripal produse la Institutul Cantacuzino din Bucureşti au fost retrase, iar acum se află în custodia instituţiei până vor fi distruse, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Iulian Tudor
31 mart. 2014, 18:32
Vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino a fost retras

Marius Savu (preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului – n.r.) are toată expertiza necesară pentru a vă informa corect şi cam asta a fost şi punctul de vedere al celor de la OMS, cât şi al meu personal, al conducerii Ministerului Sănătăţii. Din păcate, acolo au fost nişte nereguli în principal de management, chiar şi de atitudine, chiar şi de viziune asupra modului în care vrei să urmăreşti un proiect şi să desfăşori un proiect. Vaccinul a fost retras şi este în custodia institutului până va fi distrus. (…) Dincolo de orice, evident că sunt nişte vinovaţi, dincolo de orice, evident cei de la Ministerul Sănătăţii care au condus aceste operaţiuni trebuie să explice de ce s-au grăbit atât de nejustificat sau de ce nu au luat acele decizii„, a spus Nicolae Bănicioiu la o emisiune de televiziune, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, institutul este de importantă naţională, iar dacă lucrurile acolo vor fi făcute „ca la carte” este „posibil” ca din toamnă să fie produs vaccin antigripal.

Institutul este de importanţă strategică. Dincolo de mândrie, chiar o chestiune de interes naţional şi cred că, dacă lucrurile sunt făcute ca la carte, urmând exact toate recomandările OMS, având în vedere că tulpinile virale de anul acesta coincid cu cele de anul trecut, este posibil, repet, vorbesc doar la modul de posibilitate, dacă vom fi siguri că vom putea produce vaccin în toamna aceasta, o vom face„, a afirmat ministrul Bănicioiu.

El a precizat că, în paralel cu anchetele derulate, Ministerul Sănătăţii face un plan de reorganizare al institutului. „Paralel cu aceste anchete, facem un plan de reorganizare şi de a încerca să punem lucrurile rapid în ordine acolo. Din păcate, foarte mulţi şi-au dorit să importe din această cauză institutul, nu a funcţionat’„, a conchis oficialul.

CITEŞTE ŞI: Eugen Nicolăescu l-a demis pe şeful ANM, după scandalul privind vaccinul antigripal produs la Cantacuzino

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Pensionarii primesc bani după Paşte. Se dau chiar şi 1.000 de lei, a anunţat Casa Naţională de Pensii
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri