Vaccinul Johnson & Johnson, un eşec în Franţa. Agenţia Medicamentului de la Paris semnalează un număr important de cazuri grave, precum deces şi terapie intensivă, după inocularea serului

Un "număr important" de cazuri de eşec ale vaccinului anti-COVID-19 Johnson & Johnson, care este inoculat într-o singură doză, au fost semnalate în Franţa, a indicat Agenţia franceză a Medicamentului (ANSM).
Daniel Spătaru
13 sept. 2021, 20:39
Vaccinul Johnson & Johnson, un eşec în Franţa. Agenţia Medicamentului de la Paris semnalează un număr important de cazuri grave, precum deces şi terapie intensivă, după inocularea serului

„A fost raportat un număr important de cazuri de eşec ale vaccinului Johnson & Johnson, în special cu forme grave (deces, terapie intensivă) precum şi o suprareprezentare a pacienţilor vaccinaţi cu Johnson & Johnson la terapie intensivă în două spitale universitare la Marsilia şi la Tours, notează ANSM în raportul său periodic de supraveghere a vaccinurilor, citată de cnews.fr.

Începând din aprilie, aproximativ 1 milion de injecţii cu acest vaccin comercializat de compania americană Johnson & Johnson (J&J), singurul care se administrează într-o singură doză, au fost administrate în Franţa. În rândul persoanelor vaccinate cu Johnson & Johnson au fost semnalate 32 de infecţii COVID-19, o rată de 3,78 la 100.000.

Din aceste 32 de cazuri, 29 au fost grave şi au fost înregistrate 4 decese (la persoane între 73 şi 87 de ani). Aceşti pacienţi grav afectaţi prezentau „în marea lor majoritate comorbidităţi cu risc de forme grave”, conform ANSM.

În toate cele 17 cazuri de infecţie în care se cunoaşte varianta de coronavirus a fost vorba de varianta Delta.

Citeşte şi Studiu: Vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson este mult mai puţin eficient împotriva tulpinilor Delta şi Lambda

Printre altele, două spitale au semnalat un număr anormal de ridicat de pacienţi vaccinaţi cu Johnson & Johnson printre persoanele spitalizate la terapie intensivă, în pofida faptului că erau vaccinate.

La Marsilia, din 7 pacienţi vaccinaţi şi internaţi la terapie intensivă, 4 au fost vaccinaţi cu Johnson & Johnson. La Tours, această proporţie era de 3 din 6.

Toate aceste elemente justifică „investigaţii suplimentare” pentru a verifica dacă aceste eşecuri vaccinale sunt mai importante în cazul vaccinului Johnson & Johnson decât în cazul celorlalte vaccinuri disponibile în Franţa.

La data de 24 august, Înalta Autoritate Sanitară franceză a recomandat ca persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson să primească o doză de rapel cu un vaccin mARN (Pfizer sau Moderna) la cel puţin 4 săptămâni după vaccinarea cu doza iniţială.

Citeşte şi Canada renunţă la vaccinul anti-COVID de la Johnson & Johnson din cauza suspiciunii privind calitatea produsului

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!