Fostul preşedinte ceh Vaclav Klaus, care a provocat un scandal prin încălcarea măsurilor restrictive impuse de guvern din cauza pandemiei de COVID-19, a fost contaminat cu coronavirusul, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.
„Nu se simţea bine şi a fost testat pozitiv la COVID-19 în această după-amiază”, a declarat Petr Macinka, purtătorul de cuvânt al Institutului Vaclav Klaus.
„A fost examinat şi este ţinut la domiciliu pentru tratament”, a adăugat el. Premier eurosceptic, Vaclav Klaus a fost preşedinte între 2003 şi 2013 după ce a preluat funcţia de şef al statului de la Vaclav Havel, o figură emblematică a disidenţei din era comunismului.
De la începutul pandemiei, Vaclav Klaus, 79 de ani, a apărut în public de mai multe ori fără mască. În ianuarie, a fost amendat cu 10.000 de coroane (387 euro) deoarece nu a respectat purtarea obligatorie a măştii.
Tot în ianuarie, el a ţinut un discurs la un miting împotriva restricţiilor, afirmând că guvernul ar trebui să ştie că „ne-am saturat de restricţiile şi instrucţiunile care ne distrug viaţa”.
De asemenea, s-a pronunţat contra vaccinării împotriva COVID-19. „Vaccinează-te, Vaclav, sau rişti să te îmbolnăveşti de COVID-19 la vârsta ta”, i-a replicat succesorul şi fostul său adversar politic Milos Zeman în cursul unei dezbateri televizate în ianuarie.
Cehia se află în fruntea statisticilor mondiale ca număr de noi infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile şi se situează pe locul al doilea, după Slovacia vecină, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.