Vagabondul VIRTUOZ: A IMPRESIONAT PÂNĂ LA LACRIMI publicul dintr-un magazin CÂNTÂND LA PIAN

Un om al străzii a dat un veritabil recital la pian, într-un magazin de mărfuri second-hand, impresionând până la lacrimi asistenţa. Bărbatul nu a luat în viaţa lui nici măcar o lecţie de pian, nu cunoaşte notele muzicale, dar are un talent formidabil care îl face să nu se deosebească de profesionişti.
Sânziana Stancu
03 dec. 2013, 14:22
Vagabondul VIRTUOZ: A IMPRESIONAT PÂNĂ LA LACRIMI publicul dintr-un magazin CÂNTÂND LA PIAN

Cu mâinile îngheţate şi degetele deformate din cauza frigului pe care a fost nevoit să îl îndure ani întregi, încă din copilărie, când nu a avut un acoperiş deasupra capului, David Allen Welsh, care are acum 50 de ani, dă, de două ori pe lună, recitaluri de muzică clasică la un pian dintr-un magazin cu mărfuri second-hand. Clienţii magazinului sunt fascinaţi, impresionaţi până la lacrimi de talentul său ieşit din comun şi de felul în care cântă, scrie Daily Mail.

Povestea lui David Allen Welsh fascinantă. S-a născut în Statele Unite, în Iowa, iar la 6 ani a rămas fără locuinţă. Hoinărea cu alţii ca el prin vagoane de tren abandonate, unde îşi amenajau câte un culcuş şi prin diferite adăposturi pentru oamenii străzii. A ajuns astfel din Iowa în Dakota de Sud, în Dakota de Nord şi, acum 10 ani, s-a stabilit în Vancouver, Washington, unde cântă în magazinul de mărfuri second-hand, Second Hand Solutions. 

Citeşte şi O româncă, în FINALA „Belgienii au talent”. Uite cum a IMPRESIONAT juriul belgian VIDEO

Welsh povesteşte că a învăţat singur să cânte la pian, deşi nu ştie să citească notele muzicale de pe o partitură şi nu ştie care sunt. El ştie doar sunetele clapelor. Prima oară le-a atins când era copil,  într-un adăpost pentru cei fără locuinţă care împrumutase un pian.

Nu ştiu cum să cânt, dar îmi place ceea ce aud în capul meu. Nu ştiu nici ce notă scoate clapa pe care o ating şi nici măcar nu stau cu ochii deschişi. Pur şi simplu, las muzica să cânte…muzică”, a dezvăluit bărbatul la televiziunea ABC.

Citeşte şi Shakira de România, concurenta de la „Românii au talent”, s-a făcut brunetă FOTO

James Maynard, un client care locuieşte vizavi de magazinul unde cântă Welsh, spune că îi dau lacrimile ori de câte ori îl aude cântând pe Welsh. „Îmi dau lacrimile când îi văd degetele alergând pe pian, de la un capăt la celălalt”, a mărturisit bărbatul.

Welsh a mai spus că „darul” său l-a ajutat să treacă mai uşor peste greutăţile vieţii şi că simte că degetele lui ar fi parcă „mişcate pe clape de o forţă divină„.

La fel simt şi clienţii, iar patronul magazinului spune că atunci când cântă Welsh este „ca şi cum ceva sfânt cuprinde clădirea. Mulţi oameni care au venit aici au spus că au trăit aceeaşi experienţă spirituală”.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?