Val de persoane ucise pentru că sunt „gay” sau „emo” în Iran

Un val de ucideri ce au ca ţintă homosexualii şi tinerii emo din Iran a stărnit panică în  rândul acestor comunităţi, care se plâng că guvernul nu poate şi nu doreşte să îi protejeze.
Romania TV
13 mart. 2012, 18:04
Val de persoane ucise pentru că sunt

Cel puţin 14 astfel de persoane au fost ucise în Bagdad în ultimele trei săptămâni, potrivit unui oficial al Ministerului de Interne, aflat sub protecţia anonimatului,

Activiştii de dreapta susţin că numărul victimelor este mult mai mare, unii sugerând până la 100 de morţi de la începutul anului, informează CNN.

Se pare că din februarie mai multe grupări ucigaşe au urmărit două grupuri separate: bărbaţi homosexuali, şi cei care se îmbracă într-un stil vestimentar distinctiv, de influenţă vestică, numit „emo”, confundat de iranieni cu un semn al homosexualităţii.

Majoritatea crimelor au avut loc în cartiere şiite ca Sadr City, Shulaa, Ameen şi Tariq, susţin activiştii.

„Acum zece zile am primit o scrisoare de la un poliţist care mă ameninţa că dacă mă găseşte nu mă va omorâ ca orice alt „pervers”, ci îmi va tăia corpul în bucăţi”, a povestit un activist homosexual.

Ameninţările şi creşeterea incidenţei crimelor vin la mai puţin de o lună după ce Ministerul de Interne iranian a publicat o declaraţie prin care denunţa curentul emo ca fiind „satanic” şi prin care anunţa că autorităţile vor monitoriza mişcarea cu scopul de a o „elimina”.

DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Stațiunea din România, cu cel mai pur aer din Europa, pe care o adorau părinții și bunicii noștri pe vremuri, a fost lăsată în ruine. Perla turismului românesc a ajuns de nerecunoscut astăzi
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Hotărâre drastică pentru toți românii care stau la casă!
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
Paste cu sos de post și măsline uscate. O idee de cină sățioasă
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
StirileBZI
Cei care cumpără de pe Temu sau Shein vor plăti taxe mai mari! Comanda trebiie să fie mai mare de 750 de lei!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Decizia CCR privind candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale: Toader explică motivațiile
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Țara te vrea prost”: Sarmalele Reci – o trupă mai actuală ca oricând