Greşeala a fost descoperită de constructor chiar în timp ce se făceau săpături. A anunţat imediat primăria însă, pentru a îndrepta lucrurile, ar mai trebui să se chltuiască bani din bugetul local.
„Greşeala aparţine proiectantului. Nici nu este de mirare că a avut o asemenea greşeală din moment ce contractul s-a facut în opt zile„, a declarat Gheorghe Ioniţă, viceprimar Râmnicu Vâlcea.
Fostul primar, cel care ar fi aprobat în grabă proiectul, se apără. El susţine că de vină este constructorul care ar vrea să obţină bani în plus invocând greşeli de proiectare.
„Dânşii acum încearcă cu tot posibilul să găsească nereguli astfel încât să suplimenteze valoarea contractului. Eu sper ca domnul primar să nu suplimenteze nici măcar cu un leu. Să finalizeze cu acel preţ lucrarea„, a precizat Romeo Rădulescu, fostul primar.
Lucrările sunt în întârziere, iar reprezentanţii primăriei nu au găsit încă o soluţie. Asta deşi s-au întâlnit de mai multe ori cu proiectantul şi cu constructorul.