Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, accidentul a avut loc în comuna Pietrari, în maşină aflându-se patru persoane din localitatea mehedinţeană Baia de Aramă.
Conform sursei citate, în localitatea vâlceană Pietrari şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul Opel a pătruns pe contrasens şi a lovit un gard din beton şi un stâlp de electricitate.
În urma accidentului, şoferul şi cei trei pasageri aflaţi în maşină au fost grav răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. Şoferul, în vârstă de 47 de ani, care se afla în stare critică, a murit ulterior la spital, în timp ce o tânără de 24 de ani a fost transferată la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucureşti.
„Tânăra de 24 de ani a suferit policontuzii, traumatisme cranio-cerebrale şi fracturi, fiind transportată cu o ambulanţă la Spitalul «Bagdasar Arseni». Ceilalţi doi pasageri – un tânăr de 29 de ani, cu fractură de claviculă şi fracturi la antebraţ, şi un bărbat de 38 de ani, care a suferit traumatisme minore – au rămas internaţi la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.