Valentin Jucan, membru al CNA, îi cere DEMISIA Laurei Georgescu din funcţia de preşedinte al CNA

Valentin Jucan, membru al CNA, îi solicită Laurei Georgescu demisia din funcţia de preşedinte al CNA, precizând şi că a depus la Parchet denunţul care are ca obiect falsificarea de către aceasta a unei Decizii adoptate de Consiliu.
Romania TV
11 apr. 2013, 09:03
Valentin Jucan, membru al CNA, îi cere DEMISIA Laurei Georgescu din funcţia de preşedinte al CNA

„Aşa cum am anunţat în conferinţa de presă din data de 9 aprilie a.c., organizată la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, astăzi (joi, n.r.) am depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denunţul referitor la faptele comise de doamna Laura Georgescu în calitate de preşedinte al CNA. Denunţul a fost înregistrat la cabinetul adjunctului Procurorului General al României cu nr. 169/C3 din 11 aprilie 2013 şi are ca obiect falsificarea de către preşedintele CNA a textului deciziei nr. 141 din 28 martie 2013, prin schimbarea textului adoptat de Consiliu în unanimitate cu unul ilegal”, spune Valentin Jucan, în comunicatul remis joi Mediafax.

„Acest demers reprezintă ultima etapă după mai multe încercări de a se găsi o rezolvare normală şi legală a acestei situaţii. Argumentele preşedintelui CNA s-au constituit, de fapt, într-un refuz permanent de corectare a acestei fapte fără precedent. Regret că necunoaşterea legii şi insistenţa preşedintelui CNA de a rămâne în această stare atrage instituţia într-un scandal pe care nu îl merită”, mai spune Jucan.

Acesta precizează că îi retrage sprijinul acordat Laurei Georgescu, ţinând cont de faptul că preşedintele CNA este ales de membrii Consiliului, prin votul acestora, conform Legii audiovizualului. „Şi îi solicit demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului”, mai spune Valentin Jucan.

Valentin Jucan şi alţi doi membri ai CNA – Narcisa Iorga şi Florin Gabrea – au organizat, marţi, o conferinţă de presă în care au spus că vor să semnaleze „un fapt fără precedent”, respectiv că Decizia de modificare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, adoptată într-o anumită formă, cu unanimitate de voturi, de toţi membrii Consiliului, în data de 28 martie, a fost publicată în Monitorul Oficial, pe 1 aprilie, într-o formă modificată de Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Astfel, cei trei membri ai CNA au spus că vor sesiza, în cursul zilei de marţi, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, premierul României şi comisarul european pentru pentru Educaţie.

Totodată, Valentin Jucan a spus că, în nume personal, va face plângere penală împotriva Laurei Georgescu, preşedintele CNA, pentru „fals” în înscrisuri oficiale.

„S-a adoptat prin unanimitate de voturi o decizie şi, în Monitorul Oficial, două zile mai târziu (pe 1 aprilie, n.r.), a apărut o formă diferită”, a spus Iorga. Ea a precizat că proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizualului a fost în dezbatere publică timp de 30 de zile, perioadă în care toţi cei interesaţi au putut depune amendamente. „În şedinţa din 28 martie au luat parte atât toţi membrii CNA, cât şi doritorii care aveau de adus argumente sau amendamente la modificarea Codului audiovizual”, a spus Narcisa Iorga.

Iorga a prezentat, în conferinţa de presă de marţi, şi articolele care, deşi au fost adoptate într-o anumită formă de CNA, „nu se mai regăsesc sau au o formă diferită” în Decizia publicată în Monitorul Oficial în 1 aprilie 2013.

Astfel, din Decizia publicată în Monitorul Oficial lipseşte un articol potrivit căruia „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 23.00 producţii care prezintă: jocuri de noroc, aşa cum sunt definite în legislaţia specifică” şi un articol conform căruia „Programele audiovizuale clasificate «12» sau «15» pot fi difuzate în reluare în intervalul orar 06.00 – 20.00, numai dacă sunt editate pentru a respecta condiţiile de difuzare a programelor accesibile tuturor categoriilor de public sau condiţiile de difuzare a programelor «AP», fiind clasificate ca atare. Emisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viaţa intimă a unei persoane pot fi difuzate numai in intervalul orar 24.00 – 06.00, cu acordul scris al persoanei”.

De asemenea, potrivit Narcisei Iorga, în Decizia publicată în Monitorul Oficial, forma unui articol a fost modificată faţă de votul Consiliului din 28 martie în următoarea formă: „Programele «15» se difuzează numai în intervalul orar 23.00 – 06.00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepţie de la intervalul orar filmele artistice, serialele şi cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22.00 – 06.00”.

„Cuvântul «serialele» apare în plus în Decizia publicată în Monitorul Oficial, deşi formula a reprezentat tema unui amendament care a fost respins cu 8 voturi din 11”, a spus Narcisa Iorga.

Ea a mai spus că, pentru corectarea situaţiei, patru dintre membrii CNA – Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Florin Gabrea şi Cristina Trepcea – au făcut demersuri la preşedintele CNA, Laura Georgescu, începând cu data 3 aprilie.

Totodată, Valentin Jucan a spus că CNA „a respectat întru totul” Legea numărul 52 din 2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică. „Dezbaterile care au avut loc vizavi de completările Codului de reglementare a conţinutului audiovizual au respectat paşii impuşi de legea pe care am menţionat-o. De asemenea, reprezentanţii radiodifuzorilor au fost prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat forma finală a noului Cod. Orice explicaţie care ne-a fost adusă cu referire la paşii pe care forul i-a făcut în adoptare nu este o explicaţie care să justifice natura penală a ceea ce s-a întâmplat”, a spus Jucan.

De cealaltă parte, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a declarat marţi, referitor la acuzaţiile aduse, că a respectat procedura legislativă firească.

Ea a spus că, în şedinţa CNA din 28 martie, au venit din partea a doi membri ai CNA încă două amendamente la proiectul de decizie pentru modificarea şi completarea Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, „care nu fuseseră lăsate în dezbatere publică” pentru o perioadă de 30 de zile, aşa cum prevede procedura legislativă, astfel încât radiodifuzorii să poată să facă „opoziţie”.

„Ca atare, în lipsa unei recomandări clare în timpul şedinţei de a pune aceste două amendamente, în dezbatere, pe site-ul instituţiei, a doua zi dimineaţă, împreună cu Oficiul juridic, s-a găsit formula de a pleca decizia cu cele opt articole care împliniseră deja 30 de zile de dezbatere publică, iar celelalte două amendamente nou create în şedinţa de joi au intrat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei”, a declarat Laura Georgescu.

Ea a precizat că „radiodifuzorii au făcut deja opoziţie” la aceste amendamente. „Era o procedură firească”, a spus Laura Georgescu. Preşedintele CNA nu a precizat ce posturi de televiziune sau/ şi de radio „au făcut opoziţie” la aceste amendamente.

„Sunt exact două noi amendamente introduse în cadrul şedinţei din 28 martie care nu se justifică – la pachet cu celelalte opt articole – să plece în circuit civil la Monitorul Oficial. Trebuia să parcurgă acelaşi timp de stat în dezbatere publică”, a mai spus Georgescu.

Laura Georgescu a fost întrebată şi de ce un articol a fost modificat şi are în cuprinsul său şi cuvântul „serialele”, precizând: „S-a votat de două ori şi prima oară s-a votat cum era, cu seriale, iar a doua oară s-a votat într-o altă formulă, însă nu a trecut la vot. Au fost doar trei voturi. Există procesul verbal stipulat”.

Întrebată dacă consideră justificată plângerea penală pe care Valentin Jucan a anunţat că o va depune împotriva sa, Laura Georgescu a spus: „Mie mi se pare că liberul acces la justiţie este un prerogativ pe care îl are nu numai un membru CNA, ci orice om liber dintr-o ţară liberă cum este România şi mă bucură că întâi au preferat să fie în lumina reflectoarelor. Eu le-aş fi sugerat să meargă direct să atace, e firesc aşa ceva şi legea trebuie să îşi spună cuvântul, indiferent de persoana care este în cauză”.

Totodată, întrebată dacă este adevărat că cei trei membri ai CNA au încercat să ajungă la un consens timp de o săptămână cu ea, Laura Georgescu a spus: „Nu trebuie să aibă discuţii cu mine, nu trebuie să se întâmple nimic altceva decât să cunoaştem procedura şi circuitul civil al acestei armonizări a Codului şi cu asta basta. Nu trebuie să aibă discuţii cu mine. Dânşii au liber acces la justiţie şi trebuie să îşi facă acest prerogativ, să îl şi pună în practică”.

Ea a mai spus că a „urmat exact” ceea ce Oficiul juridic al CNA i-a recomandat să facă. „Şi eu, ca manager, sunt obligat în primul rând să iau în calcul acest lucru”, a spus Georgescu.

Laura Georgescu a fost numită membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe 30 octombrie 2012, de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru un mandat cu o durată de şase ani.

Pe 28 decembrie 2012, într-o şedinţă CNA care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete, Laura Georgescu a fost aleasă preşedinte al CNA. Ea a fost singurul membru al CNA care a candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului.

Pe 22 ianuarie 2013, Laura Georgescu a fost validată de plenul reunit al Parlamentului, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar.

CNA este format în prezent din: Laura Georgescu (preşedinte al Consiliului), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin-Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea – membri ai CNA.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea Crăciunului. Planta care a înflorit la vederea lui Iisus
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini. S-a hotărât. Măsura se aplică din 1 ianuarie 2024
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători