Valentin Popa: Salariile cadrelor didactice au crescut. Suntem în măsură să cerem o creştere a calităţii actului educaţional

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat vineri, la Deva, că veniturile nete ale profesorilor s-au dublat în ultimii ani, motiv pentru care ministerul de resort este acum în măsură să solicite o creştere a calităţii actului educaţional din învăţământ.
Filip Stan
11 mai 2018, 15:21
Valentin Popa: Salariile cadrelor didactice au crescut. Suntem în măsură să cerem o creştere a calităţii actului educaţional

În acest context, ministrul declarat că a propus directorilor şi inspectorilor şcolari să participe la ore şi în afara inspecţiilor programate, apreciind că astfel de controale vor fi benefice atât pentru profesori, cât şi pentru părinţi, deoarece vor demonstra implicarea şcolii în procesul educativ al copiilor.

„Am subliniat că au crescut salariile, că au crescut veniturile cadrelor didactice. Acum suntem însă şi în măsură de a cere o creştere a calităţii actului educaţional. La întâlnirea cu directorii am subliniat acest aspect şi chiar m-am gândit să le spun şi soluţii pentru a ajunge să creştem calitatea prestaţiei la clasă a profesorilor. Dintre soluţii, chiar am solicitat tuturor directorilor, directorilor adjuncţi, inspectorilor, tuturor cadrelor care au atribuţii de control, să meargă la clasă inopinat, în afara inspecţiilor programate, să asiste la ore. Prezenţa oricăruia dintre ei la clasă nu va fi decât benefică şi pentru elevi şi pentru cadrul didactic care se va strădui, cu siguranţă, mai mult şi, în final, şi pentru părinţi, care vor vedea că suntem implicaţi şi că dorim să urmărim ca profesorul să vină la ore şi să presteze cât mai bine în faţa elevilor”, a spus, într-o conferinţă de presă, Valentin Popa.

În ceea ce priveşte salariile viitoare, Ministrul Educaţiei a subliniat că la o analiză comparativă a veniturilor preconizate în anul 2022, raportate la anul 2016, în învăţământul preuniversitar va fi o creştere cu 90% a venitului mediu net al cadrelor didactice, în timp ce în învăţământul universitar majorarea va fi de 82%.

Ministrul Educaţiei s-a întâlnit vineri, la Deva, cu directorii şcolilor din judeţul Hunedoara, cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi cu cei ai sindicatelor, prilej cu care au fost abordate mai multe teme din învăţământ.

Citeşte şi Valentin Popa: Mi-aş dori o dublare a claselor în învăţământul de tip dual

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Municipiul din România în care se va construi o fabrică de hidrogen. Va ajuta și rețeaua de transport public și sistemul de termoficare
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Simona Gherghe nu s-a putut abţine, după înmormântarea lui Andrei Perneș! Incredibil ce le-a spus concurenţilor despre...
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Ouă ochiuri. Tehnica simplă prin care gălbenușul rămâne întreg
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Poza din Dubai cu Gabriela Cristea care i-a REVOLTAT pe fani. Cum a apărut alături de Tavi Clonda, în DEȘERT: 'Ce penibili pot fi!'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Plimbări călare de Dragobete la un centru de echitație din Gorj
MediaFlux
IMPOZITE mai MARI! Schimbare pentru români
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania