Valentin Uritescu, probleme grave de sănătate. Îndrăgitul actor nu mai poate să meargă

Valentin Uritescu, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, a împlinit marţi onorabila vârstă de 78 de ani. Bucuria i-a fost însă umbrită de problemele mari de sănătate cu care se confruntă. Actorul suferă de Parkinson şi a ajuns să nu se mai poată deplasa, după cum ne-a povestit soţia lui.
Iulian Tudor
05 iun. 2019, 10:00
Valentin Uritescu, probleme grave de sănătate. Îndrăgitul actor nu mai poate să meargă

Problemele de sănătate cu care Uritescu se confruntă de mai bine de trei decenii s-au agravat în ultima perioadă, scrie click.ro. Soţia lui, Valeria, a mărturisit ieri, pentru Click, că actorul a fost copleşit de telefoane şi mesaje de felicitare de ziua lui. „Nu se simte prea bine. Îi este imposibil să se deplaseze ca altădată, ca acum câţiva ani la Premiile Gopo, când şi-a ridicat premiul. Acum nu mai poate să meargă”, ne-a mărturisit soţia actorului.

Citeşte şi Descoperire istorică în medicină. Tratament revoluţionar. Milioane de oameni ar putea fi salvaţi

Vestea că are Parkinson l-a adus pe actor în pragul sinuciderii: „Timp de doi ani şi ceva am umblat pe la toţi doctorii. Am început cu un medic din Piatra Neamţ. «Ai Sindrom Extrapiramidal!» Am venit acasă, m-am uitat în Dicţionarul Sănătăţii şi m-am îngrozit: o boală teribilă, degenerativă. Am stat 10 zile internat şi medicul mi-a spus: «Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe-acolo!». Luam un medicament care are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el. M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: «Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!». Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a povestit actorul.

Viaţa lui Valentin Uritescu s-a schimbat odată cu apariţia problemelor de sănătate. „Acum stau acasă, mă mai uit la televizor. Nu mai scriu cărţi, am scris trei, ultima a fost în 2016, «Bântuit de vieţile altora», în care am povestit despre rolurile grele pe care le-am avut. Dar nu s-au vândut şi am zis să nu mai scriu. Am mai jucat în câteva seriale, au zis să mă resusciteze cumva, însă e mai greu, pentru că îmi e frică să nu greşesc în faţa camerei de filmat. Nu mai am nici casă cu grădină, am vândut tot pentru nepoata noastră, bolnavă de leucemie, însă nu am mai putut-o salva”, ne-a povestit actorul în 2017.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH